~2 min lectură 1 comentariu

Peste 4000 de contribuabili băcăuani nu au depus declarația unică. Care sunt consecințele

Ella Craciun

Peste 13 mii de contribuabili care realizează venituri din alte activități independente aveau obligația de a depune până la sfârșitul lunii iulie declarația unică, de această dată doar online, prin intermediul contului din spațiul privat virtual. Dar, nu toți au respectat termenul trasat de Finanțe. 

„Aveau obligația depunerii declarațiilor unice un număr de 13.214 contribuabili. Până la 31/07/2019 au depus 9.152 contribuabili această declarție, deci un procent de  69.26 %.Cei care nu au depus declarații unice vor fi notificați și se vor impune din oficiu sume reprezentând impozit pe venit, CAS și CASS”, a declarat Adrian Anghel, purtător de cuvânt al Administrației Finanțelor Publice Bacău. 

Persoanele cu venituri nete din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din agricultură, silvicultură, piscicultură, din investiţii sau din alte surse mai mari decât 12 salarii minime brute pe țară ar fi trebuit să declare și să achite CASS. Primul pas în cazul celor care nu au depus declarația unică este verificarea informațiilor din evidențele fiscale, audierea persoanelor care au avut venituri nete mai mari decât pragul menționat și clarificarea situației. În cazul celor care nu prezintă documente justificative precum că nu datorează CASS se emite o decizie privind stabilirea din oficiu a sumelor de plată către bugetul general consolidat.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Radu
    22 octombrie 2019, 08:21
    0

    Oare, preotii au depus declaratia…la ANAF? Saracii de ei!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.