Absolvenții claselor a VIII-a susțin astăzi prima probă din cadrul Evaluării Naționale, în județul Bacău fiind așteptați să participe la examen 5.608 elevi. Examenul se desfășoară în 140 de centre de examen, accesul elevilor în săli fiind permis între orele 8 și 8.30, în fiecare dintre zilele în care acesta are loc.
Candidații au de demonstrat cunoștințele acumulate pe parcursul primilor opt ani de școală, în scris, la două discipline – trei pentru elevii aparâținând minorităților naționale, care a de susținut și proba la Limba și literatura maternă – respectiv Limba și literatura română și Matematică, fiecare probă în parte durând 120 de minute.
Evaluarea debutează astăzi cu proba scrisă la Limba și literatura română, continuă acolo unde este cazul cu Limba și literatura maternă pe 24 iunie și se încheie pe 25 iunie cu proba la Matematică. Potrivit calendarului examenului stabilit la nivel național, afișarea primelor rezultate este programată pentru sâmbătă, 27 iunie, până la ora 16, pentru ca în aceeași zi, între orele 16 – 20 să poată fi depuse eventualele contestații, care vor fi soluționate în intervalul 28-30 iunie. „Afișarea rezultatelor finale – a spus prof. Claudia Merticaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bacău -, după contestații, va avea loc pe 1 iulie. Media obținută la probele scrise ale Evaluării Naționale are o pondere de 75% din media de admitere în clasa a IX-a, 25% reprezentând media generală de absolvire a claselor V-VIII”.
Admiterea în licee are loc în trei etape, prima între 4 – 25 iulie, a doua între 16 -31 iulie, iar a treia între 1 august și 8 septembrie.
Lasă un răspuns