Polițiștii din comuna Tamași au realizat ieri dimineață o captură impresionantă. În timp ce se aflau într-o acțiune de combatere a braconajului, ei au descoperit pe malul Siretului o butelie confecționată artizanal și închisă ermetic, care li s-a părut suspectă. Asta, deoarece cîntărea cu mult peste limitele unui recipient obișnuit. În momentul în care au desfăcut capacul, polițiștii au observat că butelia era plină cu peste 60 de kilograme de mercur alb. Pînă acum, nimeni nu a revendicat această butelie și, probabil, acest lucru nici nu se va întîmpla prea curînd, deoarece pedeapsa pentru deținere de materiale toxice poate ajunge pînă la 12 ani de închisoare. Butelia, împreună cu conținutul său, urmează să fie predată Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice din IJP Bacău. (Fl. CRĂCIUN)
Peste 60 de kilograme de mercur, găsite pe malul Siretului
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.