Peste opt mii de dascăli din județ au intrat, de ieri, în grevă generală pe timp nelimitat. Nemulțumiți de salariile pe care le primesc dar și de c…

Administrator

foto, cod „grev1” – Elevii s-au bucurat pe străzi de inedita vacanță de toamnă

învățămîntul, sub lacăt

• elevii și studenții au fost scoși ieri din bănci de greva profesorilor n sătui să mai muncească pe bani puțini, din care abia reușesc să își ducă traiul de azi pe mîine, dascălii băcăuani au refuzat să mai intre la ore n protestul cadrelor didactice va fi prelungit pînă cînd guvernanții vor da asigurări că învățămîntul va primi o finanțare mai substanțială decît pînă acum n singurii care ar putea relua cursurile ceva mai devreme sînt universitarii, care au promis că vor înceta protestele în momentul în care vor începe negocierile dintre reprezentanții sindicatelor și cei ai Guvernului

Peste opt mii de dascăli din județ au intrat, de ieri, în grevă generală pe timp nelimitat. Nemulțumiți de salariile pe care le primesc dar și de condițiile în care sînt nevoiți să își desfășoare activitatea, dascălii băcăuani s-au alăturat ieri colegilor lor din toată țara și au refuzat să mai intre la ore. Sălile de clasă au rămas, astfel, pustii iar puținii elevi care au vrut să se asigure cu ochii lor că nimeni din clasa lor nu se află la ore au fost întorși din drum. Mai mult, ca să se asigure că nu vor exista temerari care să aștepte cu stoicism în clasă întoarcerea profesorilor, o parte din școli și-au încuiat, chiar ușile de la intrare. Așa s-a întîmplat, de pildă, la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” unde, oricît ne-am străduit, nu am reușit ieri să trecem de vigilența celor două femei de serviciu care păzeu cu strășnicie ușile de la intrarea în școală. Păzit este doar un fel de a spune pentru că ușile erau, oricum, încuiate, iar cele două femei nu făceau decît să dea perdeaua la o parte și să spună că nu se face nici o oră în școală pentru că toată lumea este în grevă. „Și noi sîntem în grevă, doar lucrăm tot aici”, ne-au lămurit, de după geam, cele două femei îmbrăcate în albastru. Și Școala „Alexandru Ioan Cuza”, era la fel de pustie, chiar dacă ușile de la intrare nu erau încuiate. Mai multă animație era prin curte. Intrați în vacanță, cîțiva băieți au încercat să fructifice, cumva, drumul făcut pînă la școală, așa că și-au lăsat ghiozdanele maldăr la marginea terenului și s-au pus să joace un fotbal înainte de a pleca acasă. La ușa de la intrare, unul dintre profesori verifica dacă afișul, pe care scria cu litere de o șchiapă „Grevă”, era lipit așa cum trebuie. „Am strîns semnături pentru greva asta încă de luna trecută. Au mai existat unii profesori care s-au gîndit mai mult înainte de a semna listele de adeziuni, dar acum, cu foarte mici excepții, toți au aderat la grevă”, ne-a povestit profesorul despre care aveam să aflăm, mai tîrziu, că este Liviu Țornghibel, viceliderul sindicatului din școală.
Nici la Colegiul Național Ferdinand I nu era mai multă animație în școală, iar același lucru putea fi întîlnit în mai toate școlile și liceele din Bacău.

„Dezaprob greva, dar sînt de acord cu ea”

într-o situație specială s-a aflat inspectorul școlar general Radu Ababei. Conferențiar universitar la Universitatea Bacău, Radu Ababei a fost dimineață reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării, cît timp s-a aflat în sediul Inspectoratului Școlar Județean, iar după-amiază, cînd ar fi trebuit să se afle în fața studenților, a intrat în grevă. „Dezaprob greva, dar sînt de acord cu ea”, ne-a spus Radu Ababei. „Trebuie să recunoaștem că finanțarea de care se bucură acum Educația nu acoperă decît o parte din nevoi. Pe de altă parte, însă, nu e mai puțin adevărat că în momentul în care s-a promis șase la sută din Produsul Intern Brut (PIB) pentru învățămînt, jumătate din țară nu era afectată de inundații”, a încercat o explicație Radu Ababei.

Plecatul la burse în străinătate le-a deschis ochii profesorilor

Multe dintre argumentele dascălilor protestatari au fost furnizate și de către profesorii care s-au întors de curînd de la bursele pe care au reușit să le obțină în străinătate sau din schimburile de experiență aflate în derulare cu omologi din alte țări. Unul dintre profesorii abia întorși dintr-un astfel de schimb de experiență este și Ileana Călugăru, directorul Școlii „Constantin Platon” din Bacău. „Un profesor din Italia are un salariu de 1.500 de euro, iar un director de școală primește în mînă cam 3.000 de euro. L-am întrebat pe directorul școlii din Terente, unde am fost acum cîteva luni, într-un schimb de experiență, cum își asigură finanțarea. Mi-a spus că nu face decît să treacă pe hîrtie ceea ce are nevoie și primește de la autoritățile regionale finanțare pentru tot”, ne-a povestit Ileana Călugăru. Tot în Italia, directorul fostei Școli generale nr. 2 a văzut unități de învățămînt care își au propriile mașini cu care sînt aduși elevii la ore, școli unde atmosfera din clase este extrem de degajată, iar profesorii au posibilitatea să se poată încălzi, cît sînt în școală, cu un ceai sau o cafea, fără să plătească bani pentru asta. „Pentru noi, lucrurile acestea sînt imposibile. Stăm în fiecare an cu mîna întinsă la părinți ca să cumpărăm perdele, covoare, cretă și detergenți sau să reparăm băncile care s-au uzat de-a lungul timpului și nu mai pot fi folosite. în ultimii 15 ani, nu știu dacă am primit finanțări ca să ne putem cumpăra hărți, mingi, sau orice alt material didactic de care avem nevoie. Ne bazăm mai mult pe părinți. Cît despre salariu, nu are rost să spun că, în prag de pensie, după zeci de ani de lucru în învățămînt, abia dacă am un salariu de 370 de euro. Asta în condițiile în care gazul, curentul, apa, le plătim la valorile lor în euro, ca și colegii noștri din vest și care au salarii de zece ori mai mari ca noi”, ne-a mai spus Ileana Călugăru.

Spărgătorii de grevă, puși la zid de colegi

Liderii de sindicat se străduiesc acum să convigă că aceste manifestații sînt cele mai ample din ultimii cinci ani. Au existat, însă, și profesori care, fie din teama de a nu păți ceva, fie din dorința de a avea totuși un ban de sărbători, ținînd cont că salariul din noiembrie se ia chiar în preajma Crăciunului, au ezitat să se alăture colegilor protestatari. „Sînt cazuri izolate. Este vorba de cîteva școli din municipiul Bacău și alte cîteva comune unde elevii din cîteva clase au fost reținuți la ore. Am decis să facem publice numele tuturor celor care nu au fost în stare să fie alături de colegii lor atunci cînd aceștia au avut nevoie”, spune Iulian Oprișan, viceliderul Federației Sindicatelor Libere din învățămînt (FSLI) – Filiala Bacău. Același lucru pare să se fi întîmplat și la unele Facultăți de la Universitate, unde cîțiva dintre profesori au încercat să țină cursuri în fața studenților. Pînă la urmă, solidaritatea și-a spus cuvîntul iar profesorii care aveau cursuri de dimineață i-au lăsat pe studenți să plece acasă. „Ne vom întoarce la cursuri doar în momentul în care vor începe negocierile cu Guvernul”, ne-a explicat conferențiarul universitar Roxana Mironescu, liderul dascălilor sindicaliști din Universitatea Bacău.

în școli, greva ține cel puțin pînă miercuri

Viceliderul FSLI Bacău, Iulian Oprișan, spune că singura certitudine este acum faptul că nici astăzi, nici mîine, nu se vor desfășura cursuri în școlile din județ. „Vom decide dacă ne vom relua, de joi, cursurile abia miercuri seara, după prima rundă de negocieri cu reprezentanții Guvernului”, a precizat Iulian Oprișan. Dincolo de faptul că solicită alocarea a șase la sută din PIB pentru Educație, pe lista de revendicări a sindicaliștilor din învățămînt se mai află o solicitare de rectificare de buget pentru finanțarea de bază a universităților cu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor salariale din trimestrul patru din 2005, anularea Ordonanței de Urgență nr.63/2005 și acordarea premiului lunar de doi la sută, precum și a altor premii cuvenite conform contractelor colective de muncă. Totodată, se poartă discuții și asupra promulgării Legii Salarizării din învățămînt prin care salariile să se dubleze pînă la data de 1 ianuarie 2007. în plus, sindicaliștii consideră că trebuie să fim făcuți parteneri în negocierea strategiei de descentralizare a învățămîntului preuniversitar, iar proiectul negociat trebuie să fie legiferat numai în condițiile alocării a șase la sută din PIB pentru învățămînt. Totodată, sindicaliștii solicită menținerea titularizării în învățămînt, acordare de tichete de masă și a unui fond pentru carte de specialitate și acces la internet, așa cum se întîmplă în toate statele civilizate din lume. (Lucia BACALU, Elena SOLOMON)

raster

Profesorii de la Tîrgu Ocna au ținut cursuri despre grevă

Elevii din municipiul Onești s-au bucurat din plin de ziua liberă
prilejuită de greva profesorilor. Băieții s-au oprit pe terenurile
sportive ale școlilor și au încins miuțe în voie, iar fetele au stat la
taclale pe băncile din parc. Pe ușile de intrare în școlile și liceele din
municipiul Onești au fost puse afișe prin care oricine era anunțat că
„unitatea școlară este în grevă”. Cel mai dificil a fost pentru elevii
navetiști, care, plecați dis-de-dimineața de prin satele din jurul
Oneștiului, au constatat că cele mai multe școli aveau ușile
ferecate. Așa că s-au întors acasă și cu timpul pierdut, și banii dați
degeaba pe transport. Singura „rebeliune” s-a înregistrat la Colegiul
Național „Grigore Moisil”, unde un grup de zece profesori nu au
aderat la mișcarea sindicală și au desfășurat orele de curs în
prezența cîtorva clase de elevi.
Și în orașul Tîrgu Ocna, prima zi de grevă a profesorilor a avut
cîteva surprize. La Școala nr. 1 și la Școala nr. 3, învățătorii de la
clasele I-IV s-au văzut nevoiți să țină primele două-trei ore de curs,
pentru că micii școlari au venit cu toții la școală. învățătoarele au
anunțat apoi părinții să vină să își ia copiii de la școală. Și liceenii de
la Colegiul Național „Costache Negri” au stat aproape două ore la
școală, răstimp în care profesorii i-au pus în temă cu mișcarea
sindicală. (Ion MORARU)

raster

Fosta dirigintă a președintelui Băsescu ar vrea pensie mai
mare

Pentru profesoara de fizică Iulia Văideanu, fosta dirigintă a
președintelui Băsescu pe vremea cînd acesta era elev la Liceul
„Lucrețiu Pătrășcanu” din Bacău, greva din învățămînt ar deveni
interesantă dacă s-ar referi și la pensiile cadrelor didactice. La
rîndul său pensionară, profesoara Văideanu spune că revendicările
cadrelor didactice nu îi sînt prea bine cunoscute. „Nu am prea
ascultat știrile, ca să știu exact ce se dorește. Ori, în acest caz, este
imoral să mă pronunț asupra revendicărilor lor. Cert este că pensiile
foștilor profesori sînt foarte mici, mai ales după ce muncești o viață
întreagă și te străduiești să obții cele mai înalte grade didactice.
Cred că o pensie echivalentă măcar cu jumătate din actualul salariu
mediu din învățămînt ar fi mai potrivită”, spune fosta dirigintă a
președintelui, o profesoară de prestigiu și binecunoscută în
oraș.
Profesoara Văideanu mai spune că e greu de făcut o comparație
între învățămîntul anilor 1971, cînd îi punea note la purtare lui
Traian Băsescu, și cel actual. „în primul rînd, sînt pensionară și am
pierdut contactul cu problemele curente, așa că mi-e greu să fac
comparații. Oricum, este clar că generațiile sînt diferite. De curînd,
am avut o întîlnire aniversară cu foști elevi, ajunși acum părinți, și
care se arată debusolați de cîte probleme noi sînt acum față de
atunci. Copiii vor libertate mai multă, profesorii trebuie să se
adapteze. Oricum, este o greșeală să se spună tot timpul că «pe
vremea generației mele a fost altfel, generația mea a fost mai
bună». Inițiativa trebuie să vină tot timpul de la educator”, mai
spune profesoara Iulia Văideanu, cadru didactic cu o vastă
experiență profesională în spate. (Ovidiu PAULIUC)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.