în baza documentațiilor depuse la Ministerul Internelor și Reformei Administrative de către Consiliul Local Tîrgu Ocna, a fost aprobată alocarea sumelor necesare pentruă două dintre proiectele de refacere a infrastructurii afectate de inundațiile din 2005. „Este vorba de un proiect ce vizează refacerea aducțiunii de alimentare cu apă a orașului, iar celălalt se referă la construirea unei noi stații de epurare ca și a sistemului de pompare a apei uzate, paralel cu lucrările la rețeaua de canalizare a orașului”, a precizat Florica Sfîrlea, din cadrul Serviciului Urbanism al Primăriei. Valoarea investițiilor se cifrează la 845.962,46 lei, iar fondurile sînt alocate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. (Romulus Dan BUSNEA)tate de inundațiile din 2005. „Este vorba de un proiect ce vize
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.