Platica este o specie larg răspîndită în țara noastră. Ea trăiește în apele stătătoare din lunca și Delta Dunării și în cursul inferior al rîurilor noastre mai mari, dar o mai întîlnim și în unele lacuri și bălți din interiorul țării. Se recunoaște imediat după corpul său lățit, comprimat lateral, spatele înalt și arcuit, precum și după capul mic cu botul ascuțit. Spinarea plăticii este verde-cenușie, cu laturile și burta alb-argintie. Culoarea exemplarelor din apele stătătoare este mai închisă. Acest pește se menține în apropierea fundului, acolo unde vegetația submersă nu este prea abundentă și unde poate scormoni nestingherit mîlul în căutarea hranei, care se compune din larve de insecte, crustacee și moluște de pe fundul apei, resturi vegetale etc. Puietul de platică formează cîrduri numerose, la apă mică, iar exemplarele mari umblă izolate în apele mai adînci. Dintre abramide, plătica atinge dimensiunile cele mai mari: lungimea obișnuită este de 25 – 35 cm, iar greutatea medie de 0,4 – 1 kg. Se pescuiesc uneori și exemplare de 60 – 70 cm, avînd greutatea de 3 – 4 kg.
Undița folosită la pescuitul plăticii este similară cu cea de la pescuitul carasului sau a linului, avînd sfoara de 18 – 20 cm și struna de 14 – 16 cm. În cazul întrebuințării rîmei utilizăm cîrlige numărul 8 – 10, iar cînd folosim viermișori, boabă de grîu sau cocoloși de pîine și de mămăligă, vom folosi cîrlige numărul 12 – 14. Pentru plumbaj utilizăm mai multe „alice” mărunte, numărul 9 – 11.
Mușcătura plăticii este caracteristică: cînd peștele ia momeala în gură, o ridică în sus, descărcînd pluta de greutatea plumbilor. În acest caz, pluta nu se scufundă vertical, ci se așează orizontal. Acest moment se va folosi pentru înțepare. Deoarece buzele plăticii sînt slabe, obosirea ei trebuie făcută cu atenție și răbdare. Plătica are o carne bună, în special atunci cînd este afumată.
Lasă un răspuns