Linul este un locuitor al apelor stătătoare: iazuri, bălți, lacuri, brațele moarte ale rîurilor, ochiurile izolate după revărsarea apelor etc. Traiește în compania carasului și a caracudei, printre vegetația din apropierea malului. Cu toate acestea, undița celor pricepuți tot îl prinde, fiindcă este trădat de norul de mîl care se ridică spre suprafața apei cînd el scormonește fundul apelor în căutarea hranei.
Linul se recunoaște cu ușurință după aspectul său exterior: corpul lui este protejat de solzi mici și moi, acoperiți cu un strat gros de mucus, care este produs din abundență de niște glande secretoare. Din această cauză, peștele alunecă atunci cînd îl prindem în mînă. Ca formă găsim multe trăsături comune între crap și lin. Ceea ce îl deosebește de crap este gura mică, cu o singură pereche de mustăți, coada dreaptă (fără scobitură), aripioarele rotunjite, precum și culoarea caracteristică aurie – galbuie cu reflexe verzui. Crește mai mare decît caracuda și carasul, lungimea obișnuită fiind de 25 cm, iar greutatea medie de 300 – 400 g. În mod exceptional se găsesc și exemplare de 60 – 70 cm, care cîntăresc 6 – 7 kg. Linul este apreciat pentru carnea lui dulce și gustoasă. În general, el concurează la hrană cu crapul, dar o valorifică mai prost decît acesta. În ape naturale se hrănește cu larve, viermi, insecte, melci mai mici, particule de plante submerse, resturi de vegetație, înghite uneori și nămolul bogat în resturi organice. O dată cu primele zile răcorase de toamnă, linul se îngroapă în nămol sau se adună în anumite locuri de pe fundul apei și acolo „hibernează”.
Lin selectati din meniu descriere metode de pescuit
Cele mai bune perioade de pescuit lin sînt: zilele premergătoare reproducerii (luna mai), sfîrșitul lui iunie – începutul lui iulie, diminețile și serile foarte călduroase, precum și prima parte din luna septembrie. Pentru pescuitul linului folosim ca momeală viermișori, rîme de bălegar sau de pămînt, cartofi și boabe de grîu fiert, cocoloși de pîine sau de mămăliga etc. Folosirea nadei este o măsură menită să asigure un pescuit mai bogat.
Uneltele pentru pescuitul linului se caracterizează prin finețea lor. La pescuitul cu pluta a acestei specii folosim o vargă subțire, care este prevăzută cu o mulinetă mica și ușoară. Lungimea vergii să fie de 4 – 5 m, iar firul de 0,30 – 0,35 mm. Pentru rîme folosim cîrlige numărul 7 – 8, pentru cocoloși de mămăligă, numărul 9 – 10, iar pentru boabe fierte, cîrlige numărul 11 – 12.
Alegerea momentului optim pentru înțepare cere experiență, deoarece linul încearcă momeala cu destulă nehotărîre, o ciupește, se joacă cu ea, de multe ori o ia în gură și apoi o scuipă. Toate aceste tatonări ale linului sînt semnalizate prompt prin mișcările caracteristice ale plutei. În momentul cînd pluta se scufundă sau este trasă de-a lungul apei, atunci trebuie să înțepăm peștele printr-o miscare ușoară din vîrful vergii.
Linul se zbate vijelios, ceea ce ne dă emoții plăcute. Obosirea lui se face cu atenție și precauție, folosind în cele din urmă și minciogul.
Lasă un răspuns