Medicii veterinari de la clinica băcăuană Provet au efectuat recent o intervenție chirurgicală cu totul inedită, o premieră, din cîte se pare, în peisajul asistenței medicale private pentru necuvîntătoare. Ei au extirpat o tumoră de proporții de la un pește exotic care, spun unii, locuiește în acvariul din biroul unei personalități a vieții politice și economice locale.
„în urmă cu cîteva zile, un client a adus la consultație un caras auriu, în vîrstă de vreo cinci ani. Peștele își pierduse din vitalitate, înota numai pe-o parte și nu mai mînca, iar în partea dorsală, lîngă coloană, avea o tumoră. Nu am putut determina dacă era benignă sau malignă, dar am decis să-l operăm, pentru a-l scăpa de ea”, a povestit Alin Moscu. Cu asistența colegei sale, Rodica Gîrgîz, el a extirpat tumora ajunsă la aproape un sfert din mărimea micului său pacient și a cusut zona. „Se știe că această specie poate supraviețui minute bune pe uscat. Intervenția a durat în jur de zece minute, timp în care l-am scos și l-am introdus în apă în mod repetat, pentru a-i da posibilitatea să respire”, a mai spus doctorul. Neobișnuita operație a fost o reușită: peștele și-a revenit și are toate șansele să trăiască. (Alin LEANCĂ)ea micului său pacient și a cusut zona. „Se știe c
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.