Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău a declanșat campania de verificare a comercianților de petarde și pocnitori. Verificările se vor derula atît în muncipiul Bacău, cît și în celelalte orașe din județ. „Patronii pot comercilaliza aceste produse în perioada 27 decembrie – 31 decembrie. Verificările noatre au rolul de a vedea modul în care sînt comercializate aceste produse și dacă se îndeplinesc condițiile legale de comercializare”, ne-a declarat Ioan Andrei, inspector șef adjunct la ITM Bacău. Primele controale îi vor avea în vizor pe comercianții băcăuani. La ITM Bacău s-au autorizat pentru comercializarea petardelor, pocnitorilor și artificiilor 22 de agenți economici, dar vor fi controlați orice patroni prinși că au acest obiect de activitate. „Singura problemă este că legea nu ne permite să verificăm persoanele fizice, dar în raiduri vom fi însoțiți de reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție”, a precizat inspectorul șef adjunct de la ITM Bacău. Patronii care vor fi prinși că vînd petardele în afara legii vor risca o amendă maximă de 25 de milioane de lei. Anul trecut inspectorii de muncă nu au aplicat nici măcar o amendă, cu toate că orașul a bubuit de zgomotul petardelor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns