Sărbătorile de iarnă sînt pentru fiecare dintre noi prilej de bucurie și reuniune familială. Crăciunul este sărbătoarea care adună familiile la un loc și fiecare împarte cadouri celor dragi. Ei, însă, trebuie să petreacă singuri, departe de familii. Cadourile și le fac unul altuia. De distrat, tot între ei se distrează. Sînt o mare familie, de peste 400 de persoane. Viața lor se desfășoară de ani întregi în acest spațiu și își cunosc toți fiecare bucurie și necaz. Asistații din Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CNRR) din Gîșteni sînt acum, în Ajun de Crăciun, în pregătiri. Într-o forfotă pe care ți-e imposibil s-o urmărești, darămite s-o descrii.
Moș Crăciun va veni și la ei, la Gîșteni. Asistații îl așteaptă cu nerăbdare. Mai toți încă mai cred în existența Moșului, adus în sanie trasă de reni, de la Pol. Adunarea generală se dă cu o lună înainte. Fiecare contribuie cu cîte ceva. „Toată suflarea e implicată, de la asistați la salariați. În fiecare secție se împodobește bradul, iar pavilionul este ornat de asistați, care au libertatea să dea frîu imaginației”, ne-a spus Ovidiu Necula, directorul căminului de la Gîșteni. Moșul va lăsa cadourile sub un brad mare, dar nu va ocoli nici cei 12 brazi din centru. Asistații pictează oranamentele. În jurul unei mese sînt adunați numai bărbați. Sînt, aparent, oameni zdraveni. „O pictăm pe Crăciunița dezbracată. E frumoasă, dom’ director?!”, cer ei părerea directorului Necula. În realitate, însă, nu e vorba despre nuduri. Pictaseră barba moșului. În alte săli, o parte dintre asistați repetă colinde și urături. Vreo 15 oameni repetă cîntecul Jianului, iar dirijorul e un angajat al centrului. Toți au în mîni bîte zdravene de lemn și le izbesc sacadat de podea, în ritmul cîntecului. Mă liniștesc abia cînd cineva îmi spune la ureche că sînt oameni pașnici, care ar putea fi oricînd reintegrați în familiile care i-au abandonat aici.
După repetiție, începe „atacul” asupra satului, unde fospodarii îi primesc an de an cu ușile deschise pe oamenii cu minți rătăcite de la Gîșteni. Cei mai mulți se reîntorc acolo unde au fost bine primiți. Unii au făcut din urat o afacere și merg cu tot ce se poate. După o zi istovitoare de colindat, toți se întorc la cămin, unde îl așteaptă pe Moș Crăciun. Au emoții ca niște copii. Primirea Moșului e cel mai important moment din an. Pe la nouă și ceva seara, un glas gîtuit de emoții strigă: „Vineeeee! A venit cu căruța!”. Moșul poposește în sala de mese cu toate darurile, pe care le așează în jurul bradului mare. Oamenii se adună în jurul lui și așteaptă să le vină rîndul la cadou. Fiecare are cîte un cîntecel sau o poezie pregătită din vreme. Fiecare se laudă apoi colegului cu ce a primit. Între timp, se aștern mesele cu bucate tradiționale: sărmăluțe, caltaboși, friptură de porc, cîrnați, răcitură, salată boeuf, ciorbă de burtă și prăjituri. Bucuria cea mai mare este, însă, berea. Toți se bucură că li se permite să bea o gură de sărbători. Berea e, însă, fără alcool. După masă, se încinge muzica și dansul.
Și, dacă la Crăciun bucuria înseamnă daruri, la cumpăna dintre ani e distracția maximă. Petrecerea este comună, la club și în sala de mese, dar fiecare asistat, în funcție de preferințe, poate organiza propria petrecere, în cameră. Asta, pînă la orele 22.00, cînd începe balul. Totul demarează cu masa festivă, unde se servește mîncare tradițională românească și friptură de curcan. Pentru organizarea sărbătorilor de iarnă, la căminul din Gîșteni s-au cheltuit 100 de milioane de lei. În sala mare a căminului, Ștefan Coculea și-a luat orga în primire. Se pregătește, fiindcă va asigura muzica pînă la zi. Cererile asistaților sînt din toate genurile muzicale. „Populara” este cea mai solicitată, iar sala va dudui sub pașii oamenilor pe care unii dintre noi îi cataloghează fără milă ca fiind „nebuni”. Totul se termină la ziuă, cînd muzicanții dau semne de oboseală și cînd cei 400 de oameni se întorc la cotidianul lor, străin de familie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns