Dă-i cu bere, dă-i cu șpriț!…
Păcat de năravurile bune că se pierd cu timpul, de parcă nici n-ar fi existat vreodată!…
Prin anii ’50 ai veacului trecut, ziua de armindeni era una de mare sărbătoare pentru moineșteni, 1 Mai abia atunci se-nfiripa printre ei ca fiind una a lor, de sorginte proletară. Nu prea-i interesa de unde vine și cam ce se vrea a fi, important era că-și puteau da întîlnire, cu mic – cu mare, pe culmea largă, rotundă și verde a Osoiului, un fel de Muntele Găina pentru localnici, dar și pentru toți cei veniți de aiurea spre a-și face un rost și a se pricopsi prin aste locuri binecuvîntate din belșug cu zăcăminte de țiței și gaze ce promiteau viață lungă, prosperă și lipsită de griji. Moineștiul era, pentru clasa muncitoare ce tocmai se-nchega, un fel de El Dorado românesc. Se muncea în draci, dar se și cîștiga în prostie! Curgeau banii precum apa la robinet, dar cu greu se punea leu peste leu, fiindcă oamenii preferau clipa și nu se gîndeau la eternitate. Și poate că bine făceau! Ori, 1 Mai era un prilej cum nu se putea mai bun spre a se desfăta, mai ales dacă îi plesnea și norocul ca sărbătoarea să pice în zi de vineri ori de sîmbătă.
După defilarea proletară, de dimineață, după orele prînzului începea exodul spre atrăgătorul și miraculosul Osoiu, adică acolo unde-i așteptau promisiuni pantagruelice. Valuri de băutură și munți de mîncare. Orchestre, fanfare și formații artistice care să facă petrecerea mai digerabilă și cu vino-ncoa! La mare preț era berea, care se vindea la butoaie din lemn de stejar, drept pentru care aspiranții la distracție își luau de-acasă care ce nimerea – găleți, oale și borcane dintre cele mai mari, asta ca să nu stea de două ori la coadă spre a-și face plinul. Dar și spirtoasele și vinul erau la mare căutare. Grătarele, apărute la fel de miraculos ca florile de primăvară, scoteau fuioare de fum precum furnalele, de ziceai că te afli în Iad, dar fleicile și mititeii și cîrnații și pulpanele de pasăre ce sfîrîriau în draci pe ele te țineau aproape, fiindcă altfel ți le săltau urgent alții de sub nas, lăsîndu-te să salivezi din belșug în gol și să-ți prinzi pofta-n cui. Șoferii de la „Petrol” își comandau în stilul caracteristic șprițurile cerînd chelnerilor să le-aducă o cisternă cu remorca și plătind fără să mai aștepte restul. Dezmăț culinar și bahic, cu fanfare ce cîntau „poporale” de te asurzeau și primadone dintre talentele locale, precum Angela de la Dărmănești sau Mama Neagu, din Cartierul Latin (locuit, se-nțelege, de țigani) al orașului. Din cînd în cînd, cîte un animator de profesie, destul de abțiguit și el, i-aducea pe petrecăreți cu picioarele pe pămînt strigînd cîte-o lozincă proletară: „Să trăiască 1 Mai/ C-avem pileală și mălai!”. Uraaa!, venea răspunsul gloatei ce-și agita sticlele și stacanele și borcanele – care ce-avea prin mîini – pe post de drapele roșii și tricolore. Cîte-un scripcar mai patriot își chinua dibla scîrțîind imnul lui Ciprian Porumbescu – „Cîntec de 1 Mai”, făcîndu-i pe unii să se pupe, iar pe alții să-l trimită la origini pe balaoacheșul transfigurat de muzică. Petrecerea continua întreaga noapte, a doua zi și se-ntindea pînă spre miezul nopții următoare, cînd oamenii se retrăgeau mai mult de-a bușilea spre case, buimaci și mustind a băutură și lăsînd în urma lor miresme tari și acre.
De luni dimineața, chinul: înapoi la treabă. Crîșmarii își făceau plinul cu „agheasma de spolocanie” pentru trezirea la realitate, iar producția din schelele petroliere scădea dramatic două-trei zile pe motiv de melancolie la muncă, sindrom ce se manifesta, de altfel, la fiecare plată de chenzină ori de lichidare, adică la fiecare două săptămîni. Dar nu conta, atîta vreme cît oamenii își reîncărcau bateriile pentru prilejurile următoare!
Acum e tot așa, da’ mai altfel. Doar Osoiul și moineștenii vîrstnici își amintesc de petrecerile la iarbă verde ce aveau loc, cîndva, în ziua de armindeni. Nu prea de mult, cu 50 sau cu 40 de ani în urmă. Timpurile s-au schimbat. Ca și năravurile. Ca și buzunarele. In fond, de ce n-ar fi făcut-o? Ce atîta distracție? Ce atîta băutură și mîncare? La muncă, tovarăși! (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns