Petrolul Moinești a intrat ieri în cantonament. Fotbaliștii conduși de luni de Petre Grigoraș vor efectua un stagiu de pregătire centralizat de 10 zile la Slănic Moldova, perioadă în care vor bifa doar un singur meci de verificare, sîmbăta viitoare, în ultima zi a stagiului de pregătire, cu CFR Pașcani.
După antrenamentul condus de Grigoraș ieri dimineață, 20 de jucători au plecat în jurul amiezii la Slănic Moldova, printre aceștia aflîndu-se și jucătorii nou veniți, care au trecut primul test la amicalul cu FC Argeș, de marți: Covrig, Dăscălescu, Zavate și Gheorghiu. S-a renunțat la serviciile lui Alexescu, Tolan, Stoleru, Munteanu, iar Iriza, Lalciu, Viorel Gheorghe și Dobre nu s-au mai prezentat la echipă. Situația lui Lalciu este ceva mai delicată, fotbalistul de 29 de ani fiind jucătorul Sportului Studențesc, pentru revenirea lui în lotul moineșten fiind nevoie de negocieri cu patronul studenților Vasile Șiman. Fotbaliștii moineșteni vor avea un program de două antrenamente pe zi, accentul fiind pus pe condiția fizică. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns