• ei, alături de Cezar Gotcu, directorul BCR, și soția acestuia, au petrecut alături de foștii colegi de facultate din Iași pentru împlinirea a 25 de ani de la absolvire
Petru Hăineală, directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, și directorul BCR, Cezar Gotcu, au avut un sfîrșit de săptămînă extrem de încărcat din punct de vedere emoțional. Ei au sărbătorit, la Iași, întîlnirea de 25 de ani cu foștii colegi de facultate. Și pentru ca totul să se desfășoare ca la carte, organizatorii, colegii din Iași, au decis să reediteze toate traseele importante de pe vremea studenției. „Am fost și am vizitat obiective «culturale» importante de pe vremea studenției. De exemplu, joi am fost la Trei Sarmale. I-am dedicat o seară întreagă acestui obiectiv pentru că a fost unul dintre cele mai asiduu vizitate pe vremea cînd eram studenți. Apoi, vineri, am fost la cursurile festive și după aceea, pentru că era clad, ne-am răcorit la Casa Vînătorului. Seara am fost la masa festivă organizată la restaurantul Ciric. Sîmbătă, ca să ne dregem, am vizitat mai temeinic Bolta Rece. Ne-am despărțit cu greu duminică dimineață, să ne întorcem pe la locurile noastre și să avem timp să ne revenim pentru luni la servicii”, ne-a povestit cum a fost Petru Hăineală.
Petru Hăineală a mers la Iași însoțit de soția lui, Olga Hăineală, directorul Direcției Buget Finanțe a Consiliului Județean. Ea nu a participat la întîlnire doar în calitate de soție, ci și ca fostă colegă de grupă. Situația s-a reeditat și în cazul soților Gotcu, care au fost și ei, la rîndul lor, colegi de facultate și de grupă cu soții Hăineală. De fapt, de la petrecere au lipsit doar cei care au avut motive serioase. În rest, toți colegii au vrut să se convingă dacă obiectivele „culturale” pe care le îndrăgeau în vremea studenției au rămas la fel de atrăgătoare. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns