Pian de 100.000 euro la Filarmonica din Bacău

Administrator

Melomanii prezenți joi seară la concertul Filarmonicii „Mihail Jora” au avut ocazia să audieze un spectacol muzical de excepție. Acesta a fost oferit nu doar de filarmonica băcăuană și pianistul Dan Poenaru, ci și de noua achiziție, un superb pian de firmă, marca „Steinway&Sons”, pe care și l-ar dori orice ochestră profesionistă. La eveniment au fost prezenți Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, instituție care a oferit două miliarde de lei pentru această achiziție, maestrul Ovidiu Bălan, directorul Filarmonicii „Mihail Jora”, pianistul Dan Poenaru, Denis Poenaru și Olivier Verrey, secretarul Fundației „Sandoz” din Elveția, care a susținut cauza filarmonicii din Bacău în țara cantoanelor.
„Dan Poenaru și soția sa, Denis, s-au ocupat de această problemă în mod special. Elvețienii ne-au ajutat financiar cu aproape 40.000 euro, sumă fără de care nu am fi putut achiziționa acest pian. Sînt foarte bucuros pentru că marca germană «Steinway» este una dintre cele mai apreciate din lume. Noua achiziție constituie un bun pe care nu și-l pot permite toate orchestrele. în România sînt doar cinci piane de acest gen”, a declarat Ovidiu Bălan. Satisfacția sufletească a directorului este cu atît mai mare, cu cît prin aducerea la Bacău a pianului s-a împlinit un vis al său. „Sînt foarte bucuros că, măcar de-acum înainte, ne va fi încîntat spiritul cu asemenea pian, ale cărui sunete sînt superioare”, a mai zis maestrul. în opinia sa, cei mai cîștigați de pe urma noii achiziții vor fi melomanii băcăuani care frecventează sala de spectacole. „Cel mai mult va cîștiga publicul meloman, pentru că va putea asculta un sunet de calitate la concertele de la sala «Ateneu»”, a apreciat Ovidiu Bălan. însă acest instrument va atrage la Bacău și soliști din alte țări, interesați să-și valorifice talentul artistic la un pian pe măsura valorii lor. „Soliști din toată lumea vor putea concerta cu bucurie la Bacău. Cu siguranță vor fi mulți soliști care vor dori să înregistreze diferite piese ori concerte cîntînd la acest pian”, a mai spus maestrul Bălan. în semn de recunoștință, Victor Mitocaru a oferit elvețienilor două albume omagiale „George Enescu în constelația muzicii universale”, de Vasile Doroș. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.