„Pianul călătorind muzica” a ajuns la Școala Gimnazială ”Nicu Enea”

Redacția Ziarul de Bacău

Școala Gimnazială ”Nicu Enea” Bacău a găzduit astăzi activitatea artistică din cadrul proiectului ”Pianul călătorind muzica”. Elevii, părinții și cadrele didactice au asistat la momente deosebite oferite atât de inițiatorii proiectului Asociația ”Sprijin pentru părinți” Bacău, Asociația ”Sara Ștefania” Moinești, cât și de cei 28 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Nicu Enea” Bacău.

nicu eneaMomentele pregătite de inițiatorii proiectului au fost coordonate de către Adriana Roșu și Laura Gherasimescu, iar momentul artistic oferit de elevii Școlii ”Nicu Enea” a fost coordonat de profesorii Bondrea Mădălina și Ifrim Mariana.

nicu enea 2

Proiectul îşi propune desfăşurarea unui numar de 9 activităţi artistice, interpretative, cu participarea şi sustinerea acestora de către elevi și tineri ai comunităților din Bacău, Moineşti, Comănesti şi Târgu Ocna. Sunt astfel încurajate potenţialul creator și artistic a unui grup  de copii si tineri precum şi oferirea către comunitate a unor activităţi nonformale, de petrecerea timpului liber și de ce nu, de cunoaștere între elevii talentați din diferite școli.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Ioana
    24 octombrie 2015, 13:43
    0

    Este placut sa afli ca scoala se implica in realizarea unor proiecte cu caracter educativ menite sa puna in evidenta potentialul artistic al copiilor,ca este deschisa colaborarii cu ONG-uri a caror activitate este centrata pe copiii ( pe dezvoltarea personala si valorizarea acestora),ca ,in sfarsit,cadrele didactice se afla in atentia presei, demonstrandu-si menirea,rolul in formarea personalitatii copiilor nostri.Felicitari copiilor si tuturor celor care se folosesc de oportunitati pentru ca normalitatea sa intre pe un fagas firesc si…foarte vizibil!! Dorim sa aflam cat mai multe informatii despre activitatile si reusitele concrete ale elevilor !!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.