Bursa rămîne sub semnul tranzacției de la Rompetrol
Rompetrol rafinare C onmstanța a dominat ieri, 29 august, Bursa de Valori, din punct de vedere al lichidității titlurilor acestei societăți. Valoarea tranzacțiilor cu acestea a reprezentat 63% din totalul schimburilor valorice din piață. Indicii au înregistrat o evoluție mixtă. Astfel, dacă BET a avut pe mai tot parcursul ședinței o evoluție pozitivă, ceilalți indici au mers pe variații negative. Pe final de ședință au reușit să reducă din dimensiunile corecției, care, de exemplu, avea un nivel de peste 3,3% în cazul indicelui BET-FI, în prima parte a ședinței.
Cu un volum de tranzacționare de peste 362 de milione de acțiuni (1,71% din capitalul social), titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au fost cele mai căutate la tranzacționare de către investitori, cumpărătorii dominînd în piață încă de la deschiderea ședinței, cînd cursul a urcat pînă la un maxim de 0,1470 lei/acțiune. De data aceasta, la nivelul de 0,1400 lei/acțiune vînzătorii au fost mult mai activi în piață, cumpărătorii gîsind astfel contraparte, evitîndu-se situația din ședința precedentă, cînd oferta afișată la vînzare a lipsit cu desăvîrșire. RRC a închis cu un plus de 10,16% la cotația de 0,1410 lei/acțiune, iar de la anunțarea cedării pachetului majoritar către compania KazMunayGaz grupului Rompetrol, cursul a cunoscut o apreciere de aproximativ 44%. Celelate companii din grupul Rompetrol, mai exact Rompetrol Well Services (PTR) și Rompetrol SA (VEGA), au înregitrat evoluții descendente ale cotațiilor. PTR a închis ședința în scădere cu 9,63%, la 1,9700 lei/acțiune, cu atingerea unui minim la 1,9400 lei/acțiune, în timp ce pe segmentul Rasdaq titlurile VEGA au coborît cu 15,38%, la prețul de închidere de 0,2640 lei/acțiune, cu o revenire de la un minim de 0,2350 lei/acțiune.
Titlurile bancare au consemnat, pe ansamblu, o evoluție ușor descendentă. Astfel, Banca Transilvania (TLV) a închis cu 0,54% mai jos față de prețul de referință, la 0,9150 lei/acțiune, iar BRD a coborît cu 0,70%, la 28,2000 lei/acțiune. Cu toate că au deschis în scădere, la prețul de 0,5100 lei/acțiune, titlurile Băncii Carpatica (BCC) au reușit să recupereze, pînă la finele ședinței, închizînd la același nivel ca în ședința precedentă, la 0,5300 lei/acțiune.
De la categoria I, în creștere au închis doar titlurile Oil Terminal (OIL), cu un avans de 0,89%, la cotația de 1,1300 lei/acțiune. în prima parte a ședinței, OIL a atins un nou maxim istoric la cotația de 1,2400 lei/acțiune, însă nu a rezistat mult timp la acest nivel. Din eșalonul secund, ar fi de remarcat evoluția pozitivă a titlurilor Condmag (COMI), care au închis cu un avans de 1,5%, la 2,0500 lei/acțiune, pe un rulaj valoric de 234.000 de lei.
Titlurile din segmentul SIF au înregistrat o evoluție descendentă pe toată linia, iar la capitolul lichiditate s-au remarcat titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu cel mai ridicat rulaj din sector, în sumă de 5,94 de milioane de lei. SIF5 a închis mai jos cu 0,87%, la 4,5600 lei/acțiune, iar minima zilei a fost la fel cu prețul de deschidere, la 4,4200 lei/acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.