SIF-urile, cele mai afectate de corecții săptămîna trecută
Trendul descendent adoptat de piață încă de la finalul anului trecut a continuat și în săptămîna 11 – 15 februarie, la Bursa de Valori. O diferență a fost sesizată și la nivelul rulajelor, acestea fiind in scădere de la săptămînă la săptămînă.
în topul cîștigătorilor predomină societăți cu lichiditate redusă, mai interesantă fiind evoluția titlurilor Azomureș (AZO), care au crescut de la 0,1810 lei/acțiune, la maximul săptămînii de 0,2040 lei/acțiune, atins joi, înregistrînd în ședința de vineri o ușoară corecție, pînă la 0,2020 lei/acțiune. în topul perdanților, pe primul loc se situează titlurile Artrom, care au pierdut peste 14,9% doar în ședința de vineri, în urma raportării unui profit aferent lui 2007 cu 67% mai mic decît în 2006. Pe locul al treilea se situează titlurile SIF Transilvania, cu o pierdere de 10,2%.
Sectorul SIF-urilor a fost cel mai afectat de corecții, marele perdant fiind SIF Transilvania, care a marcat o depreciere de peste 10,2%. SIF Transilvania (SIF3) a înregistrat o scădere a cursului de la 1,7600 lei/acțiune la 1,5800 lei/acțiune (minus 10,2%), pe un nivel de lichiditate de 8,7 milioane de lei. Cel mai bine a rezistat cursul SIF Moldova (SIF2), acesta corectîndu-se cu 2,5%. Societatea a anunțat că intenționează să-și majoreze capitalul social prin utilizarea rezervelor societății și alocarea de acțiuni gratuite. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au ocupat primul loc în clasamentul săptămînal pe lichiditate, contribuind cu 13,1% la rulajul total. Cursul a scăzut de la 3,4400 lei/acțiune la 3,3000 lei/acțiune.
Listarea Erste Bank a constituit o premieră pentru piața de capital românească, aceasta fiind prima entitate internațională care se tranzacționează la BVB. Sectorul bancar a fost marcat de o premieră pe piața de capital românească prin listarea primei entități internaționale, și anume Erste Bank (EBS), care a intrat la tranzacționare în ședința de joi la un curs de 141,9000 lei/acțiune, cu 2% mai
mare decît prețul de referință, atingînd cu rapiditate un maxim de 142,9000 lei/acțiune, calculat pe baza prețului de la închiderea ședinței de miercuri de pe bursa vieneză. Corecțiile de vineri nu au ocolit, însă, banca, ultimul curs fiind de
138,0000 lei/acțiune. Rulajul total, în cele două ședințe a fost de 4,4 milioane de lei. Carpatica a fost perdantul săptămînii în acest sector, cursul scăzînd cu 8,1%, de la 0,3350 lei/ acțiune la 0,3080 lei/acțiune, pe un nivel de lichiditate de aproape 0,2 milioane de lei.
Rezultatele preliminate pentru anul 2007 au adus surprize în sectorul petrolier, în special din partea Rompetrol Rafinare, care a înregistrat o pierdere de peste 4,8 ori mai mare decît în 2006. Rompetrol Rafinare (RRC) a raportat o pierdere în creștere de la 45,95 milioane de lei, cît înregistra în 2006, la 219,58 milioane de lei la finalul lui 2007, în timp ce cealaltă companie din grup, Rompetrol Well Services (PTR), aproape că și-a dublat profitul net. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.