Investitiile pe piata futures devin, tot mai mult, o oportunitate la vreme de criza. Un demers educational sustinut de purtatorul de cuvint al Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri de la Sibiu – Sibex, Decebal N. Todarita, explica aceasta pentru incepatori, desi strategiile prezentate nu reprezinta sfaturi de investitie. Responsabilitatea aplicarii lor apartine doar investitorilor. Astazi, despre Vocabularul optiunilor (III)
Tranzactia opusa se refera la initierea unei operatiuni de bursa, inverse celei initiale (cumparatorul initiaza o vinzare, iar vinzatorul initiaza o cumparare) pentru acelasi tip de optiune, cu aceeasi scadenta si cu acelasi pret de exercitare.
Dar, cum esenta unei investitii sint, raportat la cistigul sau pierderea pe care o cauzeaza, banii, în strategiile cu optiuni întilnim o serie de termeni care se refera la acest fapt. Astfel, întilnim, spre exemplu, expresia „în bani”. O optiune Call este „în bani” atunci cînd pretul de exercitare este mai mic decit pretul curent de tranzactionare a activului suport. Ea este considerata în bani deoarece cumparatorul optiunii are dreptul de a cumpara activul suport la un pret care este mai mic decit pretul la care-l poate achizitiona direct de pe piata. O optiune Put este „în bani” atunci cind pretul de exercitare este mai mare decit pretul curent de tranzactionare al activului suport. Ea este considerata în bani deoarece cumparatorul optiunii are dreptul de a vinde activul suport la un pret care este mai mare decit pretul la care-l poate vinde direct în piata.
Un alt termen uzitat în cazul optiunilor este „la bani”. O optiune este „la bani” daca pretul contractului futures este egal cu pretul de exercitare al optiunii.
Un investitor va întilni, totodata, în piata si expresia „în afara banilor”. O optiune Call al carei pret de exercitare este mai mare decit pretul contractului futures este „în afara banilor”. În mod similar, o optiune Put este „în afara banilor” daca pretul sau de exercitare este mai mic decit pretul futures. Nici o astfel de optiune nu se poate exercita si, de asemenea, nu are valoare intrinseca. (Petru DONE)
Lasă un răspuns