Intr-un discurs recent, Guvernatorul BNR a citat din clasicii stiintelor economice: „Iei un papagal, il inveti doua cuvinte – cerere si oferta – si astfel l-ai facut economist!”… Spuse de dl. Isarescu, aceste vorbe isi pierd eventualele conotatii jignitoare la adresa unei bresle onorabile, el insusi fiind un specialist al domeniului. De fapt, cred ca domnia sa a dorit sa atraga atentia asupra pericolului reprezentat de simplificarea exagerata a mecanismelor pietei. A reduce totul la citeva notiuni repetate papagaliceste nu inseamna ca am inteles, cu adevarat, procesele economice actuale. Intr-o lume globalizata, multe dintre definitiile de manual nu se mai verifica. Observam ca economiile nationale si regionale sint organisme vii care interactioneaza cu mediul (fie el politic, social sau cultural). La „carte” scrie ca atunci cind creste inflatia, scade somajul. In Franta zilelor noastre se pare ca alte scrieri sint la moda. Guvernul de la Paris anunta cresteri la ambele capitole, fara a se putea explica, pe grila clasica, motivele. In Romania, Institutul de Statistica a anuntat o inflatie anualizata dubla (ca marime) decit prognozele guvernamentale. Cu toate acestea, moneda nationala, in ziua anuntului public, a crescut ca Fat-Frumos! Ce fel de inflatie este asta? Nici cei mai buni specialisti de pe piata de capital nu ar putea da o explicatie coerenta la faptul ca pretul actiunilor societatilor prelucratoare de petrol din Romania scad in vreme ce pretul barilului aproape ca s-a dublat in ultimul an. Teoria predata pina mai ieri prin facultati si la cursurile de masterat spunea ca relatia este taman contrara…
Dupa ce in 1989-1990, am asistat la sfirsitul unei lumi (lagarul comunist, polarizarea est-vest etc.), iata ca in anii din urma sintem martori si personaje intr-un imens proces de reasezare a economiei mondiale. Criza creditelor ipotecare din Statele Unite nu este doar un fapt izolat, un accident provocat de vreo eroare de pe Wall Street. Dovada sta sirul de interventii in piata ale structurilor de stat, fara, insa, a obtine rezultatele scontate. Cel mult, procesul de „vindecare” a devenit mai suportabil, insa pierderile sint enorme. Criza a fost, deja, exportata catre Europa. In Spania, ritmul de crestere economica tinde spre stagnare. Firmele sint bintuite de spectrul falimentului, iar locurile de munca se imputineaza. In Anglia, una dintre cele mai prestigioase banci a disparut. Locuintele isi pierd din pret, iar creditele se dau din ce in ce mai greu. Si in estul Uniunii Europene entuziasmul s-a temperat. Balonul afacerilor imobiliare a inceput sa fisiie, iar unel banci de prin Romania incep sa vada ca multe dintre garantiile inregistrate pentru credite au pierdut 15-20 la suta din valoarea la care au fost evaluate initial. Daca in continuare vom papagalici vorbe precum cerere, oferta, piata, in cel mai scurt timp ne vom trezi intr-un periculos malaxor al economiei aflate in plina transformare. Dispar legende precum „forta de munca ieftina din Est” (vedeti cazurile Dacia si Mittal), „sprijinul occidental pentru inlaturarea decalajelor” (de unde bani cind nu exista resurse pentru rezolvarea problemelor sociale cu care se confrunta chiar si acesti „grei”?), „siguranta investitiilor imobiliare” si multe altele. Incep sa conteze din ce in ce mai mult emotiile sociale, dorintele oamenilor si libertatea colectivitatilor de a-si hotari viitorul. Democratizarea economiei nu inseamna neaparat ceva pozitiv. Cert este doar faptul ca se schimba sistemele de analiza, valorile pe care se cladeste un proiect. Liberalismul economic intra intr-o perioada de criza din care nu va mai iesi asa cum il stiam cu un deceniu in urma. Moare o lume, se naste alta…
riti
Lasă un răspuns