~2 min lectură 0 comentarii

Piatră de temelie pentru un nou locaș de rugăciune

Redacția Ziarul de Bacău

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a pus piatra de temelie, marți, pentru capela cu hramul ”Schimbarea la Față” (lângă noul cimitir Sarata II) din str. Poligonului, punctul fântâna lui Dăncuță, inclusă în cadrul Așezământului Social-Filantropic ”Ovidenia”.

Terenul pe care se va construi noul locaș de cult se înscrie în cei 5.000 de metri pătrați dați în folosință gratuită de Primăria Bacău. Pe lângă acest locaș, ansamblul social-filantropic, ce funcționează cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Ioachim Băcăuanul, va mai cuprinde o capelă mortuară, cantină socială, brutărie socială, adăpost de noapte pentru persoanele fără locuință, un centru de zi pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și cabinete medicale.

Prezent la eveniment, primarul Romeo Stavarache și-a exprimat speranța ca Dumnezeu să rânduiască să poată fi terminate cât mai repede lucrările la acest așezământ. ”Așa cum Dumnezeu a rânduit astăzi să fim noi cei care am pus piatra de temelie pentru această biserică, la momentul când Cel de Sus va hotărî, să fim aceiași care ne vom bucura de finalizarea lucrărilor pentru sfințirea locașului de cult”, a spus printre altele primarului Bacăului. (Z.B.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.