Circa 20.000 de băcăuani au încercat să obțină permisul de conducere anul trecut. Au fost mai mulți care au susținut proba practică (cu 23 la sută mai mulți decât în 2017) și mai puțini care au intrat în sala de examinare a teoriei (cu 8 la sută mai puțini).
„Din cei 21.595 candidați examinați la proba teoretică, doar 51.41 % au fost declarați admiși, numărul respinșilor fiind de 10.494. La proba practică, doar 61.37% din numărul candidaților au fost admiși, cei mai mulți la categoriile B, B1 și BE. 7.515 candidați au fost respinși la această probă”, a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvânt al Prefecturii Bacău.
Timp de un an de zile, cât este valabilă școala de șoferi, în caz de nepromovare, candidații pot susține din nou examenul după 16 zile. Partea bună este că față de anul anterior, în 2018, cei care au dorit să devină șoferi au așteptat în medie 35 de zile de la data solicitării, față de 120 de zile, în 2017.
Unele școli de șoferi publică pe site chiar ratele de promovare ale elevilor, iar acestea confirmă statisticile examinatorilor. De exemplu, la una dintre școlile de șoferi, doar 66 la sută dintre cei are au luat lecții de condus au obținut permisul în 2017.
„Din păcate, ca în fiecare domeniu, și în cazul nostru ar trebui reglementate anumite lucruri. La capitolul teorie, normal ar fi ca un candidat să nu se urce la volan înainte de a ști teoria. Și tot aici, ar fi important ca în momentul în care susții examenul să fii pregătit. Nu mergi să vezi unde te situezi cu învățatul la examen. Mai bine mai aștepți și te prezenți când știi că poți promova. La capitolul traseu, intervine factorul uman. În primul rând, dacă ai avut un instructor cu o pregătire corespunzătoare, atunci ai șanse bune să înveți să conduci. În al doilea rând, este important să nu te pierzi cu firea în fața examinatorului”, explică Lucian Spânu, profesor de legislație și instructor auto.
Borland SS a zis
Incet, dar sigur, poporul acesta coboara in bezna imbecilitatii colective. Nu-i bai, pentru ca pentru a realiza fapotul ca esti imbecil, este nevoie sa ai un standard de inteligenta imprejur. Ceea ce nu mai e cazul.
Jona a zis
Cred ca acelasi procent ar fi si daca s-ar examina din nou chiar si cei cu permis, sunt destui care merg ca pe aratura, uitati-va numai la sensurile giratorii cum se incadreaza, parca au vazut prima data unul, la cati semnalizeaza, la cati boi si vaci merg cu luminile stinse pe ceata sau pe inserat si tot asa, cati fac stanga de pe banda de mers inainte la spital, chiar si la politia judeteana in poarta parcheaza pe trecerea de pietoni, fiecare parcheaza cum ii trece prin cap iar politia locala in afara de a consuma motorina si cumpara dustere noi e de pomana. Asa ca macar astia au o scuza, aia care au luat permisul ce scuza mai au?