Mihai BUZNEA
Două cumetre, megieșe și gureșe precum vrăbiile ce fac a ploaie îmbăindu-se în colbul uliței, se-ntîlnesc sub streașina porții, cu stuchit la limbă. Cam fudule cu auzul, d-aia fac palma pîlnie la urechi, dar și peltice din motive de dinți lipsă la apel, drept pentru care se stropșesc reciproc cu salve de salivă ce le mai spală tenul personal într-o tentativă, nereușită, de reabilitare. S-aplecăm și noi urechea, deși nu e prea frumos, la vorbele lor de taină, care leagă și dezleagă, fac și desfac, pun țara la cale și vorbesc discuții despre politichie și alte alea, vrute și nevrute. Ai auzit, fa, ci le-a mai fătat mintea ălora mari, de-și zic guvernanți? Cicî sî numeri ouăli di sub cloșcî ca sî plătești bir pă ele, cî statul nu mai ari parali, a sărăcit di tăt și credi cî sî salvează pă curu’ găinii! Ci spui tu, acolo, soro, chiar așa?! Da’ nu cred cî sî poati, cî cocoșu’ meu cel negru ș-a rupt un pinten și nu mai se-ndeamnî a călări moțatele. Ei, și tu, cicî popa ista al nost’, cel tînăr, îi cam fugi ochii după puicuțe tinere, cî coana preoteasî-i cam beteagă și nu suportî harmăsar la vremi di sară, n-ai auzit cî faci băi cu fîn, de i se-ncrețește pielea ca pă fața mea, săraca! Ci sî mai zici, că nu mai e lumea – lume, ca cînd eram și noi mai tinere, s-a zburătăcit di tăt la minti. Uiti Vasile a lu’ Crăcănatu, flăcău ce-abia i-au mijit tuleili, a-nceput să-i miroasî a fuste, că busuiocul din curti i s-apleacî, a călcat-o az-noapte pă biata Ruxandra, de i-a făcut rușinea ai’ mare, ptiu drace, ducă-se pă pustii, că i dăstulă prospăturî-n sat care stă neîntrebatî. Da’ las’ cî și ei i-a plăcut, cî n-a zis nici pîs, ci doar a tot oftat! Aoleo, cumătrî, să n-am parte dă ziua di mîni dacî ti mint, da’ primaru’ ăsta al nost’ îi umblă scăfîrlia numa’ la trăsnăi, cî cicî sî dăm dare pă cuptioru’ di pîni, cine-a mai apucat așa ceva, că rîdi și curcile, da-i dau eu una așa, că sî mă țînî minti și să mă pomeneascî și-n somn, de sî nu-i mai trebuiascî! I-auzi! Ascultî la mini ci-ți spun, că doar n-am cotcodăcit o viață aiurea, vini sfîrșitu’ lumii cu potop di secetî. Nu vezi pruna din copac cum s-a sfrijit și s-a scofîlcit ca rușinea mea?, de, n-o stropșești la rădăcinî ți si faci o smochinî! Dreptu-i cum spui, vecinî, da’ cu-așa timpuri nici că-ți mai vine chef de alte-alea, e, om mai trăi dac-om mai trăi ș-om mai vide’, da’ să nu ti punî Necuratu’ sî dai grîul din pod, c-apoi bagi în gușî numa’ mămăligâ pă cocean și zamî di răbdări prăjîti, di zici că-i sfîrșitu’ lumii.
Lasă, soro, că la anu’ iar îs alegeri ș-o s-o ducem și mai bini! Așa sî hii, da’ s-o crezi numa’ tu, că i-o mi-am cam luat nădejdea, că moșu-miu cadi trăsnit pi lavițî, di nu-l întorci nici cu lopata, cred cî tragi de-amu a zamî di clopot. Că ghini mai zici, cumătră, că am așa, o pohtă di colivî cu multî nucî. E, io m-am cam dus, cî mî bati soarili-n creștet, sî pun d-o zamî cî-mi cam chiorăi mațili-n burtă. Ni videm mai tîrziu, c-am auzit cum cî a vinit ordin di la cîrmuire sî punim cercei la cai, ptiu, bătu-i-ar soarili și nu i-ar mai răbda pâmîntu’ cu mocoflendili lor! Cî ghini mai zici, hai cî ni-om vide mai pi sară, da’ ai grijî di celi orătănii, cî-mi tot sar în poiată și mă lasî făr’de iarbî pentru Ghițî. Da, bini, m-am cam dus…
Lasă un răspuns