Fiica pictoriței băcăuane Livia Crețu Zlăgnean va urma facultatea în Statele Unite. Anca, în vîrstă de 18 ani, a fost admisă luna trecută la patru universități americane. Ea intenționează să plece definitiv din țară și își dorește o carieră în diplomație.
„Interesul meu pentru SUA a apărut în clasa a V-a, cînd tata a mers acolo la master și mi-a adus o carte cu teste. M-am apucat să le rezolv și abia mai tîrziu am aflat că erau pentru bacalaureatul lor”, a povestit adolescenta. Anca a făcut liceul la Colegiul Național «Gheorghe Vrănceanu», secția filologie. Prima discuție cu familia privind ideea de a-și continua studiile în străinătate a avut loc pe cînd era într-a X-a. „Am dat testul SAT, cu matematică, engleză, franceză și istoria Americii, apoi TOEFL-ul, după care, în toamna anului trecut, am aplicat pentru admiterea în mai multe universități. în afară de diversele formalități necesare, mi-au cerut un eseu pe probleme de viață. După mai multe luni, am aflat că am fost admisă la Williams, Syracuse, Boston și College of William and Mary. Am ales-o pe ultima, a doua ca vechime din țară, unde am înțeles că sînt singura din România”, a continuat ea.
Practica la Casa Albă
Va studia acolo Științe Politice și va avea șansa să facă practica la Națiunile Unite sau Casa Albă. Deși își părăsește cu greu familia și prietenii, Anca își dorește să facă în America și masterul, și doctoratul și să-și încerce norocul în sectorul diplomatic. „Probabil voi rămîne definitiv în SUA. Chiar dacă sînt mică, îmi dau seama de diferența de civilizație și de oportunități între cele două țări”, a mai spus fata.
„Sîntem mîndri și fericiți de performanțele ei. Personal, aș fi vrut s-o văd arhitect, se pare însă că-l urmează pe taică-său. O să-mi fie greu fără ea aproape, totuși există internet sau avion. Fiind artist plastic, pot spera că într-o zi voi găsi și eu o posibilitate acolo”, a declarat Livia Crețu-Zlăgnean. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.