• mijloacele fixe erau „ținute” pînă acum în afara contabilității • de acum, acestea vor fi evidențiate în conturi la valoarea justă
Instituțiile publice se pregătesc să schimbe sistemul contabil pe care îl folosesc și trebuie să-și reevalueze bunurile pe care le gestionează. Maricel Radu, purtător de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău, spune că „toate instituțiile publice trebuie să se comporte cam ca un agent economic, iar pentru aceasta, mijloacele fixe trebuie reevaluate”. Toate unitățile trebuie să facă acest lucru pînă la finele acestui an, deoarece, de la începutul anului viitor, de unde pînă acum erau evidențiate în afara contabilității, de acum, mijloacele fixe trebuie evidențiate în conturi și indicată valoarea lor justă. „De la 1 ianuarie, pentru aceste bunuri, se calculează amortizare și aceasta se trece pe cheltuieli bugetare.
Măsura este prevăzută în Ordonanța Guvernului (OG) 81/28 august 2003, privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice. Conform acesteia, instituțiile publice, indiferent de sursa de finanțare a cheltuielilor și de subordonare, vor inventaria și reevalua activele fixe aflate în patrimoniul lor la 30 septembrie 2003, astfel încît rezultatele reevaluării să fie cuprinse în bilanțul contabil întocmit la 31 decembrie 2003. Bunurile din patrimoniul cultural național vor fi reevaluate de evaluatori autorizați, pînă la 31 decembrie 2004, rezultatele reevaluării urmînd să fie cuprinse în bilanțul contabil întocmit la 31 decembrie 2004. De asemenea, pentru reflectarea valorii reale, precum și ca să fie prezentate prin situațiile financiare a unei imagini fidele asupra patrimoniului, activele fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice urmează să fie supuse amortizării, de la 1 ianuarie 2004. Primăriile comunale care nu au optat pentru conducerea contabilității în partidă dublă, trebuie să-și țină contabilitatea operațiunilor privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe în partida simplă. Maricel Radu opinează că schimbarea modului de evidențiere a mijloacelor fixe este de bun augur pentru instituții. „Avînd o valoare reală a bunurilor, instituțiile pot avea relații mai bune cu creditorii în general și cu băncile în special”. Astfel, avînd o valoare reală a bunurilor, instituțiile pot obține împrumuturi bancare mai mari, deoarece bunurile cu care gajează sînt mai valoroase. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns