• antrenorul Relu Auraș, cel care îl pregătește de trei ani, spune că va scoate campion olimpic din el
BOX: Multora li s-au deschis ochii în privința lui Constantin Bejenaru, cel mai bun pugilist din țară la categoria semigrea (81 kg), abia după ce s-au terminat întrecerile recentei ediții a Centurii de Aur, pe care Costel și-a adjudecat-o, la fel cum a făcut și Bogdan Dobrescu, celălalt boxeur de la Sport Club Municipal Bacău care a participat la turneul amintit. Acum, dacă i-am pomenit pe amîndoi, să spunem că nu au existat nici un fel de dubii în privința victoriilor acestora din finală, cum au fost în vreo două partide disputate în ultimul act al Centuriii de Aur. Amîndoi au cîștigat pe bune și pe drept. Au fost meciuri unul mai frumos ca altul, recunoscute ca atare și de specialiști și de public și de părțile aflate în „litigiu”. Și, ca să completăm cu un pic de statistică, Dobrescu l-a învins la diferență de 10 puncte pe dominicanul Artemis Mendez iar Bejenaru a terminat învingător doar cu patru puncte avans, conform părerii arbitrilor, în partida cu cazacul Beibut Șumenov.
A încasat cazacul cît a încăput
Costică al nostru, din Basarabia dar tot al nostru, a început meciul cu o tatonare. Expectativa și studierea adversarului l-au costat cîteva puncte, însă numai o rundă. A ieșit de la „boxe”, în runda secundă, mai ceva ca Schumacher, ăla mare. Șumenov a ieșit și el, degajat și cu garda jos, considerînd că românul este o pradă ușoară și că tehnica sa îl va ajuta să termine lupta învingător. Da’, de unde? Nu degeaba i se spune Pittbul lui Costel Bejenaru. Cînd a început să-l ia pe cazac într-o serie de serii, la cap și la ficat, pe Șumenov l-a pălit dorul de acasă. Genunchi moi, suficienți pentru menținerea dezechilibrului. Publicul bucureștean este în delir și aplaudă. Mulți întreabă: „Cine-i ăsta?. Văd că are tricolorul cu el dar nu-l cunoaștem. Aaa…, e din Moldova!. Bun ăsta”.
Între timp, Costică își continuă seria loviturilor dar cazacul știe să încaseze. Mai dă și el și punctează cînd îl prinde fără gardă pe elevul lui Relu Auraș. Pittbulul nu se dezminte și își toacă mărunt partenerul de ring și de meci. Serios și educat, Bejenaru își vede de treabă. Doar de treabă. Nu pleacă urechea la aclamațiile tribunei, cum fac figuranții. Patru runde a cîte două minute se încheie. Învingător incontestabil este Constantin Bejenaru, un român venit de peste Prut. Meciul e gata. Din păcate, Costel este doar rezervă la Jocurile Olimpice de la Atena, care vor începe luna următoare.
Cactibiazavîti?
Așa l-am întrebat odată pe Bejenaru, cînd l-am cunoscut. Nu știu cum se scrie în rusește așa că am preferat un soi de transcriere fonetică, în românește. Cu alte cuvinte, de-ale noastre: „Cum te cheamă?”. Simplu și decent, ba chiar făcînd economie de energie, pugilistul și-a spus numele, aproape scuzîndu-se, dar cu binecunoscutul și frumosul accent moldovenesc.
Costică, dacă vreți să aflați, a trecut Prutul bine de tot acum trei ani și s-a luat de box din partea antrenorului Relu Auraș. Zice tehnicianul: „L-am văzut că poate și am stat de vorbă cu el și cu tatăl său. Au fost de acord să vină aici, la clubul băcăuan. Mi-am dat seama că are calități deosebite, o voință de fier, ambiție și modestie ieșite din comun. Este de o rară cumințenie. Își face temele exact așa cum îi spui și n-are nici un viciu. Este curat sufletește. Dacă îl lași un pic singur și îl urmărești de unde nu te vede, muncește în continuare ca un rob. N-are un talent înnăscut, dar acoperă prin muncă ce a pierdut și ce n-a avut”.
Cel mai bun semigreu al României
Antrenorul Relu Auraș susține că între el și sportiv sportiv există încredere, lucru care nu este greu de persupus: „Am muncit cu el, trei ani, pe rupte. Am început, încet, încet, să-l bag și în meciuri cu pugiliști din alte țări, în limita posibilităților financiare. Am reușit, acum doi ani, să-i fac rost de legitimație pentru a participa la naționale. Demersul meu nu a fost în gol pentru că a obținut aur la tineret și apoi la senioari, la campionatele naționale. În ce privește includerea sa în lotul național al României, nu avea cum să ajungă acolo atît timp cît nu era cetățean român. M-am zbătut și, pînă la urmă, s-a rezolvat, cu o săptămînă înainte de campionatele europene din februarie. Pînă atunci, Bejenaru nu participase la nici o competiție internațională de asemenea anvergură. Ghinionul lui a fost că a dat peste un pugilist cu mare experiență. După aceea a boxat și afară, cu folos. A luat medalia de bronz la Cupa Comunității Europene de la Madrid. Ave, foarte mare încredere unul în altul. E cel mai bun în țară la categoria sa, deși este foarte tînăr”.
„Trecerea de la juniorat la seniorat trebuie făcută pe îndelete!”
Prin mîna lui Relu Auraș au trecut mulți pugiliști, mai mult sau mai puțin timp, care și-au căpătat un renume din nobila artă a sportului. Vaștag, Doroftei, Leu, Tudoriu, trei Simioni (Viorel, Marian și Dorel), Pal, Ciocan, Cristache, frații Gavrilă (Roland și George), Ouatu, Avramescu, Tănăsie etc. nu pot nega că l-au avut ca îndrumător și antrenor pe Auraș. Un atrenor, fost principal la națională, care a mers cu doi sportivi la Centura de Aur și care a fost recompensat cu două medalii de aur. Doar două cluburi din România, SCM Bacău și Dinamo București, au urcat de cîte două ori pe prima treaptă a podiumului. Băcăuanii Bejenaru și Dobrescu au făcut cele mai frumoase meciuri, nu doar în finală.
„Trecerea de la juniorat la seniorat trebuie făcută treptat, fără salturi și pe îndelete. Acum, cel mai bine este să o lăsăm mai moale și să ținem cont de vîrsta sportivului. Nu este bine să forțăm. Bejenaru este cel mai bun pugilist pe care îl are acum boxul românesc. Este nevoie de muncă și de răbdare. N-avem voie să-l pierdem. La Olimpiada din 2008 va avea foarte multe de dat”, a încheiat Auraș. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns