Ploaie cu găleata la Luncani

Administrator

în numai două ore, miercuri noaptea, la Luncani au căzut peste sat 45 de litri pe metrul pătrat. Ploaie cu găleata, rapidă, „harnică” și, evident, cu mult efect. Ieri dimineață, șoseaua națională Bacău – Moinești era năpădită, de torente de mîl și grohotiș. în Luncani, traficul a fost întrerupt parțial de un buldozer adus să decoperteze o zonă peste care era imposibil de trecut. „Fac acest drum – ne spunea un localnic – zilnic, de ani întregi. Niciodată n-am văzut atîta apă peste drum, dar nici atîta mîl”. Torenții se scurg, acum, de peste tot. Orice aversă, oricît de mică, îi pornește. Șanțurile pe marginea șoselei nu se mai văd. Dar nu neapărat din cauza viiturilor, ci îngropate de nepăsare sau indolență. Ici-colo, cîte un gospodar săpa, ieri, de zor, să-și desfunde șanțul din fața casei. Prea puțin pentru vremuri atît de grele. Nici pîrîul Trebeș, de alături, nu este cuminte, potopit de atîta viitură, și rupe mereu din maluri. Ieri, apa a intrat din nou peste cîteva grădini, și așa acoperite de mîl. Spre Sarata, topometriștii măsurau de zor cotele la un pod spre cartierul de vile. Probabil pentru un pod nou, și mai înalt, fără de care proprietarii ar rămîne complet izolați. Apa nu iartă pe nimeni. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.