• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Politica / PMP Bacău și-a prezentat lista de candidați pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016

PMP Bacău și-a prezentat lista de candidați pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016

Ziarul de Bacau 27 octombrie 2016 5 comentarii

LikeShare

Partidul Mișcarea Populară (PMP) Bacău a depus liste de candidați în Bacău. Principalii aspiranți la fotoliile de deputați și senatori au fost prezentați într-o conferință de presă. Noile achiziții, Ioan Melinte și Cristinel Manolache, s-au declarat politicieni „antisistem”.

Ioan Melinte, Valerian Vreme și Cristinel Manolache
Ioan Melinte, Valerian Vreme și Cristinel Manolache

Deputatul Valerian Vreme, președintele PMP Bacău, i-a prezentat elogios pe noii săi colegi, cu care intenționează să intre în Parlament. Despre deputatul Ioan Melinte, a afirmat că este un specialist în domeniul agricol, iar despre consilierul local Manolache a avut cuvinte de laudă, pentru că a obținut locul al doilea, la alegerile pentru Primăria Bacău.

„Ioan Melinte și Cristinel Manolache sunt veritabili oameni de dreapta, atașați valorilor de dreapta. Când vorbim despre economie și locuri de muncă, sunt convins că Dreapta are soluțiile cele mai bune”, a afirmat deputatul Valerian Vreme.

Președintele PMP Bacău a precizat însă că port-drapelul partidului este Traian Băsescu, „artizanul statului de drept în România și cea mai pregătită persoană să fie prim-ministru”.

Vreme a criticat PSD și PNL, fostul USL, care nu-și asumă un premier, ba liberalii merg cu Dacian Cioloș, un tehnocrat care nu e membru de partid.

Ținta pentru aceste alegeri este, pentru PMP Bacău, să dea 1 senator și doi deputați.

Primul pe lista de la Senat este Ioan Melinte. Acesta și-a prezentat propria activitate ca deputat ales pe listele PP-DD, în 2012: 145 de proiecte de lege, dintre care 21 au ajuns legi promulgate. „Alții stau 20 de ani în Parlament și nu au decât 5-6 legi”, a apreciat Melinte.

Cât privește noua sa opțiune politică, după PP-DD și PSD, Melinte s-a declarat „antisistem” și a apreciat că „orice om care a făcut ceva în viață cred că nu poate fi de stânga”.

Și Cristinel Manolache a explicat similar noua trecere la alt partid.

„Îmi asum câ am intrat în mai multe partide politice. În fiecare am intrat ca să fac bine Bacăului”, a explicat Manolache, și el autodeclarat „antisistem”. Consilierul local a mai acuzat „blatul dintre PSD și PNL din ultimii 26 de ani”.

Ca parlamentar, Manolache are în plan să sprijine trei axe: educația, protejarea capitalului autohton și infrastructura. Candidatul a criticat parlamentarii actuali, care nu au reușit să determine construcția unei autostrăzi între Ardeal și Moldova.

Lista de candidați PMP Bacău:

Senat: Ion Melinte – dr. ing. horticol, Cristian Dumitrescu – economist, Ion Mîcîială – economist, Liviu Mititelu – conducător auto, Cristinel Albu – economist, Bogdan Ionuț Gociu – psiholog.

Camera Deputaților: Valerian Vreme – inginer, Cristinel Manolache – economist, Cătălin Filip – informatician, Mircea Alexandru Blănaru – medic, Florin Dumitrașcu – inginer, Constantin Darie – inginer, Petru Popa – profesor, Daniela Filip – manager turism, Dimitrie-Eduard Cîrciuleanu – economist, Eduard-Ionel Bălăiță – inginer instalații, Cosmin Vîlcu – preot, Mihai-Romeo Stoean – economist.

LikeShare

Din categoria: Politica, Top Story Etichete: alegeri parlamentare 2016, Cristinel Manolache, Ioan Melinte, lista PMP Bacau, Partidul Miscarea Populara, Valerian Vreme

Reader Interactions

Comentarii

  1. Stan a zis

    27 octombrie 2016 la ora 8:31 pm

    Ar fi interesant ca cei nominalizati (Vreme, Manolache,Melinte) sa ne spuna si pe la cate partide au trecut in glorioasa lor activitate politica.
    Lui Manolache cred ca doar UDMR ii lipseste (deocamdata) din lista. Inca nu este tarziu sa bifeze si asta.Si Vreme vine tare din urma.

    Răspunde
  2. Danut a zis

    28 octombrie 2016 la ora 6:08 am

    Melinte merita. Cat a fost la APIA a creat o atmosfera foarte buna in institutie, profesionista si deschisa catre oameni.

    Răspunde
  3. vladimir a zis

    28 octombrie 2016 la ora 7:43 pm

    Trebuie sa apreciez ambitia domnului Liviu Mititelu care, de pe scaunul de conducator auto, isi doreste un scaun de senator. Ii dorim mult succes!

    Răspunde
  4. coco a zis

    30 octombrie 2016 la ora 2:35 am

    Mult succes! Pot candida si de la partida romilor, atat timp cat iti fac treaba ii votez

    Răspunde
  5. Mihai a zis

    8 decembrie 2016 la ora 5:57 pm

    Singurii care și-au asumat Unirea cu Republica Moldova.
    Cu asta m-au câștigat.
    Orice alt partid ar fi propus asta, l-aș fi votat.
    Doar că niciun alt partid nu a avut acest curaj…

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • EU la VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții
  • eu la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Gogu Pintenogu la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Popovici Costel Ciprian la VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții
  • BOGDAN la FOTO: Se apropie inaugurarea Athletic Park. Președinta CJ, primarul și arhitectul au vizitat șantierul

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău