~3 min lectură 4 comentarii

PNL Bacău anunță că susține modernizarea Parcului Cancicov, dar nu transformarea acestuia într-un bâlci

Redacția Ziarul de Bacău

Consilierii locali ai Partidului Național Liberal Bacău s-au opus proiectului inițiat de primarul Cosmin Necula, prin care se urmărea închirierea, în Parcul „Georgeta-Mircea Cancicov”, a 15 loturi de teren în vederea utilizării acestora în scopuri comerciale, se arată într-un comunicat de presă al organizației municipale liberale.

La ultima ședință a Consiliului Local Bacău, desfășurată la finalul săptămânii, aleșii locali liberali au propus conducerii Primăriei Bacău o abordare „coerentă și unitară” a modului în care se dorește a fi administrat și modernizat principalul parc al orașului, se mai arată în comunicat.
consilieri locali bacau
Prin vocea consilierilor locali Raluca Năstase și Daniel Miclăuș, grupul PNL a solicitat identificarea și adoptarea unei strategii pe termen mediu și lung pentru Parcul „Cancicov”, și nu măsuri temporare și arbitrare, lipsite de viziune și de eficiență.

„Vă propunem să sistați orice tip de lucrare în parc, pentru că sunt lucrări haotice și să realizăm un studiu serios cu privire la dezvoltarea parcului, în acord cu cerințele moderne. Vă solicităm alocarea sumei de 100.000 de lei pentru realizarea unei documentații complexe privind Parcul «Cancicov», care să prevadă amenajarea de spații verzi, de piste pentru bicicliști, locuri de joacă, iluminat, reabilitarea mobilierului urban și realizarea unui amfiteatru pentru diverse evenimente”, a argumentat consilierul local Raluca Năstase.

Aleșii liberali susțin ca modernizarea parcului trebuie să corespundă destinației pentru care acesta a fost creat: un o oază de verdeață și de liniște, în care băcăuanii de toate vârstele să își poată petrece timpul liber, și nu un spațiu al comerțului agresiv și haotic. Consilierii PNL regretă faptul că, la acest moment, primarul Cosmin Necula și colegii lui din PSD nu înțeleg necesitatea unei sistematizări și dezvoltări coerente a Parcului „Cancicov” și doresc transformarea acestuia într-un „bâlci”.

În comunicatul de presă se mai anunță că reprezentanții PNL Bacău atrag atenția primarului Cosmin Necula și asupra faptului că nu mai poate fi amânată alocarea de fonduri și intervenția de urgență la statuia fruntașului liberal Mircea Cancicov, cel care a donat terenul pe care s-a amenajat parcul orașului Bacău, care, de altfel, îi poartă numele. Monumentul se află, în acest moment, într-o paragină care atrage revolta celor care trec zilnic pe lângă acesta. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gigi Bacauanul
    5 mai 2019, 16:46
    0

    Nu cred ca ar fi vreo supriza sa modernizati și parcul, la fel cum ati modernizat si insula. Indiferent de culoarea politica, avem doar „meseriași” în Administrația Locala. Orasul plin de proiecte inventate cu care defilam, dar cu zero realizari. ORASUL NOSTRU SE TRANSFORMA ÎNTR-O RUINA!!!!!

  2. B
    Bogdan
    6 mai 2019, 06:40
    0

    Luati exemplu de la Cluj, Oradea privind modul de amenajare a parcurilor. Ce importanta are culoarea politica pentru administratorul unui municipiu.

    1. L
      Lumea
      6 mai 2019, 09:01 răspuns pentru @Bogdan
      0

      Concluzia este ca toti sunt la fel, nu pot mai mult si nici nu-i intereseaza acest lucru daca nu se pot scoate bani, spagi.

  3. R
    Rusu Ioan
    7 mai 2019, 09:06
    0

    Foarte foarte bine au procedat cei de la PNL, de multe ori am atras atentia in ziarul Desteptarea despre faptul ca acest parc are statuile in paragina, aleile, fantanile de asemenea.Este necesar ca Serviciul de urbanism sa intocmeasca proiecte de amenajari pentru mai toate zonele de impact turistic ale orasului.Eu zic ca trebuie reabilitate si date in exploatare cel putin doua cinematografe, Teatrul Dramatic, Teatru de animatie, casa de Cultura ce poate fi a Tineretulu, zona Garii CFR, Stadionul Municipal cu toata zona sa sportiva, Construirea unui Patinuoar acoperit atc.la care sa participe toate Partidele daca iubesc acest oras..

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.