~2 min lectură 7 comentarii

PNL Bacău: „Promulgarea de către președintele României a legii privind «Autostrada Unirii», un gest de normalitate așteptat de întreaga Moldovă”

Redacția Ziarul de Bacău

Partidul Național Liberal Bacău salută, într-un comunicat de presă, decizia președintelui Klaus Iohannis de a promulga legea pentru ”Autostrada Unirii”, printre a cărei inițiatori se numără și palamentarii liberali de Bacău.

Ionel Palăr și Tudorița Lungu, liderii PNL Bacău

”Este un semn de normalitate, din partea unui președinte din ce în ce mai preocupat de Moldova și de revigorarea acestei regiuni, rămasă mult în urmă. Cu doar două zile de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, promulgarea acestei legi capătă și valoare de simbol”,  a declarat deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, unul dintre inițiatori.

Aflată printre cosemnatari și deputatul Tudorița Lungu apreciază preocupările președintelui României, în ceea ce privește revigorarea economică a  Moldovei, posibilă prin construcția acestei autostrăzi. ”Moldova are nevoie de investiții urgente  pentru reducerea disparităților, pentru creșterea nivelului de trai, dar, în primul rând, pentru stoparea exodului forței de muncă spre regiuni muult mai dezvoltate din punct de vedere economic”.

Promulgarea acestei legi reprezintă în mod cert o gură de oxigen pentru Moldova care, în ultimii ani, nu a beneficiat de nicio investiție majoră, deși aici locuiesc peste 3,6 milioane de români, din care 58% în mediul rural, majoritatea fără canalizare și fără apă curentă. Lipsa investițiilor face ca salariul mediu în regiune să nu depășească 17% din media europeană și doar 7% din cifra de afaceri a României să fie realizată în Moldova. În plus,  lipsa unei autostrăzi, la care se adaugă o rețea de drumuri precare și deteriorate, face ca exporturile să nu depășească 5%.

În luna martie a acestui an, organizațiile liberale din Moldova, întrunite la Bacău, au redactat documentul ”Uniți, ridicăm Moldova!”, un semnal de alarmă privind necesitatea construcției unei autostrăzi care să lege provincia istorică de vestul țării și, mai departe, de Europa. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. J
    Jona
    30 noiembrie 2018, 12:19
    0

    Legea asta e fix zero, cate legi nu se dau si nu se intampla nimic. In oras nici macar zapada nu s-a curatit si voi visati autostrazi, de 30 de ani nu avem macar o centura care sa ocoleasca orasul, strazile sunt praf, ce autostrazi visati voi? Ca sa inceapa sa se miste ceva ar trebui ca actuala generatie de politicieni si functionari sa dispara iar locul lor sa nu fie luat de odraslele lor analfabete si arogante, ci de oameni capabili. NU v-ati intrebat niciodata de ce prin partide nu sunt oameni competenti, cu dragoste de tara? Oare cum au ajuns toti ratatii membri de partid, parlamentari, in guvern, la presedintie? Nu or fi avand caracteristicile slugii si tradatorului perfect?

  2. p
    psycho
    30 noiembrie 2018, 13:13
    0

    asta face partidul liberal pentru bacău,taie orice sanșă de dezvoltare județului……ne-ați trădat .

  3. c
    cotumbeanu toni
    30 noiembrie 2018, 13:51
    0

    PNL Bacau vrea mai intai autostrada Tg. Mures – Iasi in loc de autostrada Bacau – Brasov. Curat tradare fata de bacauani.

  4. E
    Emilian
    30 noiembrie 2018, 16:18
    0

    Ultima soluție pentru forțarea Guvernului să facă ceva.

    1. a
      ana
      6 decembrie 2018, 08:52 răspuns pentru @Emilian
      0

      comentezi fara sa ai habar despre ce este vorba…mai bine te intrebai de ce niste pnlisti bacauani militeaza pt autostrada la iasi….

  5. L
    Lex Harris
    30 noiembrie 2018, 20:31
    0

    Exista o lege care spune ca Educatia trebuie sa primeasca anual echivalentul a 6 la suta din PIB. Legea dateaza din 2010, dar nu a fost niciodata respectata, indiferent ce culoare a avut majoritatea parlamentara.

  6. A
    Alex
    1 decembrie 2018, 05:37
    0

    Cat timp am sa vad moaca lui paler, orice decalaratie facuta de pnl bacau nu conteaza.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.