Șoferii vor fi scutiți de nervii pricinuiți de traversarea comunei Gârleni. Între Bacău și Piatra Neamț trebuiau să se înarmeze cu răbdare la traversarea podului din satul Lespezi (Gârleni), unde aveau de așteptat minute întregi din cauza circulației îngreunate.
În sfârșit, lucrările la acest pod sunt aproape încheiate și el va rezolva problema traficului. „În șapte-opt zile va fi inaugurat și dat în circulație podul din comuna Gârleni – a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău. Am avut același contractant ca și la pasarela Mărgineni, firma Conextrust, și podul a fost finalizat înainte de termen, după ce ani de zile alții s-au chinuit fără niciun rezultat”. Podul din Lespezi a avut o întreagă istorie negativă. A fost îngustat mai bine de șase ani. O perioadă a fost umplut de semne de circulație, iar șoferii nici nu mai știau care este ordinea și pe care trebuie să le respecte. În timpul guvernării PDL, podul a fost vopsit de pesediști în portocaliu. El aparține Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care l-a sărit mereu la finanțare. S-a încercat trecerea lui în domeniul județului pentru a se putea executa lucrările de reparații, dar nu s-a reușit. În cele din urmă, CNADNR a găsit soluția de finanțare pentru acest pod.
Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns