~4 min lectură 1 comentariu

Podul metalic de la Mărăcineni, peste râul Buzău, se închide. Este afectat traficul spre Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Podul metalic de la Mărăcineni, peste râul Buzău, se închide joi, ceea ce va afecta și traficul spre Bacău. Obiectivul strategic care leagă Muntenia de Moldova se află într-o stare avansată de degradare, lucrările de reparații urmând să se desfășoare pe parcursul a 130 de zile.

Miercuri, administratorul drumului, respectiv Compania Națională de Infrastructură Rutieră, a decis ca de joi să închidă podul metalic de la Mărăcineni, peste râul Buzău, pentru începerea lucrărilor de reabilitare. Obiectivul este într-o stare deplorabilă, în carosabil formându-se adevărate cratere.

”S-a discutat astăzi (n. r. – miercuri) și s-a decis închiderea, de mâine dimineață, a podului de la Mărăcineni, în vederea efectuării reparațiilor. Vor fi instituite vineri, sîmbătă și duminică restricții de tonaj, între anumite ore, pe perioada celor 130 de zile, și, de asemenea, vor fi măsuri de semnalizare în zonă”, a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră.

Oficialul CNAIR a adăugat și că nu va exista un pod de pontoane care să preia parte din trafic, așa cum anunțaseră, inițial, prefectul și președintele Consiliului Județean Buzău: ”Din momentul în care se va închide traficul, în cursul dimineții de mâine, circulația pe ambele sensuri se va desfășura pe un singur pod”, a mai spus Șerbănescu.

Varianta amenajării unui pod de pontoane de către MAPN, așa cum au anunțat initial autoritățile, a picat în condițiile în care CNAIR trebuia să suporte costuri ridicate, potrivit unor surse de circa 5 milioane de lei.

Restricții de trafic

În urma consultărilor purtate cu reprezentanții administrației publice locale, Poliției Rutiere și a principalelor asociații profesionale ale patronatelor din transporturi, pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația vehiculelor rutiere se va desfășura astfel: în zilele de luni până joi, inclusiv, circulația se va desfășura în ambele sensuri, pe podul nou de la Mărăcineni, pe o banda pentru fiecare sens de deplasare, traficul rutier va fi semaforizat și dirijat de piloți de trafic cu sprijinul poliției rutiere;circulatia vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor destinate exclusiv transportului de persoane este restricționată în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, după cum urmează: vineri între orele 10:00 – 22:00; sâmbătă, între orele 8:00 – 18:00; duminică, între orele 12:00 – 22:00.

Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor destinate exclusiv transportului de persoane este restricționată și în zilele de sărbătoare legală, după cum urmează: 30 aprilie și 1 Mai – între orele 12:00 – 22:00; 27 mai și 28 mai (prima și a doua zi de Rusalii) – între orele 12:00 – 22:00, 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – între orele 12:00 – 22:00.

CNAIR anunță că în vederea fluidizării traficului, pe toată perioada desfășurării lucrărilor de reparații, participanții la trafic pot utiliza următoarele rute alternative: pentru relația Buzău – Râmnicu Sărat: DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila; DN22: Varianta Brăila – Grădiștea – Râmnicu Sărat; DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila; DN23: Varianta Brăila – Măicănești: DN23B: Măicănești – Râmnicu Sărat; pentru relația Buzău – Tecuci – Focșani: DN2B: Buzău – Făurei – Varianta Brăila – Șendreni; DN25: Șendreni – Tecuci; DN24:Tecuci – Tișita; DN2: Tișita – Focșani; pentru relația Ploiești – Focșani, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul: DN1A: Ploiești – Varianta Brașov; DN11: Varianta Brașov – Târgu Secuiesc; DN2D:Târgu Secuiesc – Focșani.

Pentru relația Brașov – Focșani, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul: DN11: Brașov – Târgu Secuiesc; DN2D: Târgu Secuiesc – Focșani; pentru relația Brașov – Bacău, vehiculele cu masa totală de până la 40 de tone și înălțimea totală mai mică de 3,60 m, pot utiliza traseul: DN11: Brașov – Chichiș; DN12: Chichiș – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc; DN12A: Miercurea Ciuc – Comănești; DN2G: Comănești – Moinești – Bacău.

În medie, pe un singur sens de mers, într-o zi normală, circulă aproape 25000 de vehicule, în timp ce în zilele de weekend numărul lor se dublează. (comunicat de presă)
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Sorin Iancu
    19 aprilie 2018, 12:18
    0

    Este jalnic ca de atatia ani nu se face un pod durabil peste raul Buzau….Cu atatia „regi”arhitecti si constructori nu putem construi un podulet peste acest rau,carpim an de an si costurile in mod sigur sunt cu mult mai mari decat un pod nou.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.