• ex-antrenorul băcăcun este curtat de Gloria Bistrița
Ghiță Poenaru și Cristian Ciocoiu au dat nas în nas ieri, pe holul sediului FCM Bacău, discuția destul de aprinsă fiind inevitabilă. Ciocoiu este unul dintre jucătorii bănuiți că l-ar fi „lucrat” pe Ghiță Poenaru, motivul fiind perioadele mult prea lungi de cantonament pe care fostul tehnician le aplica. Poenaru i-a reproșat lui Ciocoiu lipsa de comunicare a lui și a celorlalți jucători după meciul cu Oțelul, atunci cînd s-a produs greva acestora. „Știi că eu am spus mereu lucrurilor pe nume. Mă știi cumva un căpos care nu ascultă nici în ruptul capului de cerințele voastre? Puteam avea o discuție chiar atunci și îmi puteați spune nemulțumirile. Ajungeam poate la un acord comun.” În încheiere, Poenaru i-a adus aminte lui Ciocoiu că nu jucătorii l-au dat afară: „Să știi că nu voi m-ați dat afară! Eu am plecat, pentru că nu mi-a convenit atitudinea. Puteam să rămîn, dar n-am făcut-o”. După discuția cu finul lui Sechelariu, care a negat vehement contribuția sa la debarcarea antrenorului, Poenaru a intrat în biroul lui Chivorchian, cu care s-a întreținut mai bine de o oră. În altă ordine de idei, Ghiță Poenaru este, se pare, curtat de Gloria Bistrița. Președintele Jean Pădureanu a rămas surprins de renunțarea clubului la Poenaru după două eșecuri și un semieșec, lucru pe care i l-a transmis și lui Chivorchian, și, în condițiile în care Cîrstea va pleca la Pitești, Pădureanu pare interesat de ex-antrenorul băcăuan. Ghiță Poenaru nu știe absolut nimic, însă propunerea l-ar tenta. Același tehnician a preferat să nu discute despre divergențele dintre el și jucători, care au condus la despărțirea de clubul băcăuan. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns