~2 min lectură 4 comentarii

Poliția Locală a solicitat închiderea Matteo Cafe, din cauza încălcării repetate a “legii anti-fumat”

Gabi MIHAI
Matteo Cafe (foto arhiva)

Poliția Locală Bacău a solicitat Primăriei Bacău anularea autorizației de funcționare pentru Matteo Cafe. Polițiștii susțin că de la începutul anului a făcut mai multe controale la punctele de lucru de pe Milcov și B-dul Unirii și a sancționat firma deoarece se fuma înăuntru.

„Instituţia noastră a continuat demersurile şi a efectuat de la începutul anului până în prezent, controale atât la punctul de de lucru situat pe str. Milcov cât şi cel de pe Bulevardul Unirii, fiind aplicate măsuri de sancţionare a agentului economic conform art. 10, lit. 2 prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Pentru nerespectarea prevederilor actului normativ mai sus menţionat şi pentru constatarea în mod repetat a încălcării prevederilor legale, în data de 17.05.2018, s-a înaintat o solicitare către Primăria Municipiului Bacău în vederea anulării Autorizaţiei de funcţionare, fiind dispusă şi măsura complementară de închidere a punctelor de lucru”, se arată într-o adresă emisă de Poliția Locală.

Matteo Cafe s-a mai aflat într-o situație similară la sfârșitul anului 2016, când la fel, în urma mai multor amenzi pentru nerespectarea legii, Poliția Locală a solicitat închiderea localului. Cu toate acestea, cafeneaua a funcționat în continuare. Pe rolul instanțelor există mai multe dosare privitoare la amenzile contravenționale primite de localul băcăuan.

De la începutul anului 2018, se mai arată în adresă, au fost aplicate un număr de 179 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 70.700 lei pentru nerespectarea perevederilor legii anti-fumat în localurile băcăuane.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Denis
    30 mai 2018, 11:36
    0

    Îl doare la bascheți pe broscar. (sic!)

  2. K
    KLA
    31 mai 2018, 05:49
    0

    Xxx aia de patroni or sa plateasca. No worries ‘bout that.

    – comentariu cenzurat

  3. F
    Florin
    31 mai 2018, 12:33
    0

    La PAPARAZZI, în centru se fumează la greu, dar nu se merge în control.

  4. C
    Cozma
    1 iunie 2018, 13:54
    0

    Autoritatile sunt incompetente si depasite de situatie. Patronul se da cu proptele in Politie, si il doare la distanta de toate controalele. Aia se chinuie de cand s-a dat legea sa il inchida. Intrebarea e: de ce e singurul din oras care isi permite sa lase fumatul liber in locatiile lui? Raspunsul il aflati mai sus!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.