• vizavi de remarca făcută de președintele țării, cum că „e o prostie că s-au privatizat pădurile”, deputatul PD Vasile Nistor crede că „vorbește comunistul din el” • pesediștii încearcă să dreagă busuiocul • deputatul liberal Valeriu Gheorghe spune că „declarația președintelui e o prostie” și invită clasa politică să ia atitudine
Președintele Ion Iliescu a făcut o declarație șocantă miercuri, în timpul vizitei sale în județul Bacău. Aflat pe Valea Muntelui, în mijlocul sinistraților, primul om în stat a afirmat de mai multe ori că „e o prostie că s-au privatizat pădurile, iar istoria va demonstra că am dreptate. Va trebui să se pună reguli clare și să nu mai taie oricine, decît cu acordul specialiștilor (…) Trebuie impuse restricții, iar în cazul celor care nu le respectă să se impună sancțiuni, care să meargă pînă la luarea pădurilor înapoi la stat”. Din spusele lui Ion Iliescu a reieșit că este o eroare istorică faptul că pădurile au revenit proprietarilor de drept, în marea majoritate persoane private. Am încercat să aflăm reacțiile cîtorva reprezentanți locali ai principalelor partide politice. Vă prezentăm în continuare declarațiile unor lideri politici băcăuani.
Deputatul Vasile Nistor, președintele Organizației Județene a PD: „Rămîn uimit de vorbele domnului Iliescu. Este clar că vorbește comunistul din el. Ceea ce spune dumnealui este o aberație politică și nu pot să cred că președintele vrea să iasă pe ușa din dos a istoriei. Pesediștii profită de nenorocirile care s-au abătut asupra oamenilor, tocmai ei, cei care au legături cu mafia locală a lemnului și le-au tăiat pădurile oamenilor”.
Deputatul PSD Nicolae Sersea: „Eu nu eram chiar lîngă dînsul, însă cred că președintele se afla sub influența celor văzute atunci cînd a rostit aceste cuvinte. Nesăbuința oamenilor a avut efecte irecuperabile. Ar fi fost necesare niște modificări la Legea pădurilor, însă acum este prea tîrziu. Nu numai în zona Trotușului, ci și în alte zone ale țării, la Toplița, Borsec, s-au făcut niște abuzuri fantastice de către particulari și am îndoieli și în legătură cu corectitudinea licitațiilor organizate pentru exploatarea masei lemnoase”. Sersea crede că s-ar impune ca modificările aduse legii să oblige proprietarii de păduri să planteze doi sau trei copaci pentru fiecare arbore tăiat. Ideea a fost lansată miercuri, la Bacău, și de Ion Iliescu.
Deputatul Valeriu Gheorghe, președintele Organizației Județene a PNL: „Nu retrocedarea este o prostie istorică, ci declarația domnului președinte. Poziția sa vizavi de chestiunea proprietății private este cunoscută, însă în condițiile în care România a avut probleme cu Uniunea Europeană tocami din cauza nerespectării perioadei în care trebuia să se facă retrocedarea bunurilor naționalizate, afirmația domniei sale este iresponsabilă din punct de vedere politic”. Deputatul Gheorghe este de părere că întreaga clasă politică românească ar trebui să ia prompt atitudine față de poziția lui Ion Iliescu.
Deputatul PSD Minodora Cliveti s-a abținut de la a comenta cuvintele președintelui, deoarece nu era de față atunci cînd acestea au fost rostite. „Sînt de acord cu domnul Iliescu în chestiunea schimbării legislației referitoare la păduri. Este necesară însă și schimbarea mentalității oamenilor, responsabilizarea lor în legătură cu pădurile pe care le au în proprietate”, a ținut să precizeze deputatul Cliveti.
Gheorghe Milea, patronul firmei Milea Impex din Dărmănești, care se ocupă de prelucrarea lemnului. „Problema retrocedării terenurilor forestiere și reîntoarcerea la sistemul centralizat nu poate fi adusă în discuție mai ales acum, cînd se spune că ne îndreptăm către o societate capitalistă. Totul ține doar de modul de exploatare a masei lemnoase, iar dacă nu era lăsată să se dezvolte toată această mafie a lemnului chiar sub ochii autorităților, cu siguranță că nu s-ar fi ajuns aici. Astăzi, pădurea se fură și se vinde cu 70% din prețul ei real. Dacă pînă înainte de ’89, mai bine de 12.000 de oameni din Dărmănești, Comănești și Agăș lucrau în fabrici de exploatare și prelucrare a lemnului, acum nu mai lucrează în domeniu decît cel mult 2.000 de localnici. „Și aceștia își mențin locul de muncă prin mari sacrificii. Agenții economici la care sînt angajați își mențin cu greu afacerile în picioare datorită acestei mafii a lemnului sprijinită chiar de autorități. În acest moment, costurile pentru aducerea unui metru cub de cherestea pînă în portul Galați sau Brăila se ridică la aproximativ 130 de dolari. Ori, o bună parte din cheresteaua care pleacă acum la export este vîndută cu 90-100 de dolari. Cei care își permit să facă acest lucru își acoperă costurile
furînd din pădure, iar acest jaf este ocrotit de mulți ani de oameni cu
greutate în conducerea statului”, a afirmat președintele Organizației PNL din Dărmănești. (Oana ALBU, Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns