Două minore de 14, respectiv 16 ani, ambele din localitatea Pîşcoveni, judeţul Olt, sunt căutate de poliţiştii de la Serviciului de Investigaţii Criminale. Poliţiştii fac apel la cetăţenii care pot da relaţii despre acestea să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112.
Ieri, 8 mai a.c., poliţiştii Postului de poliţie Pîrşcoveni au fost sesizaţi despre faptul că, la data de 7 mai a.c., PLEŞA IULIANA-MĂDĂLINA, de 14 ani şi RADU OANA-CRISTINA, de 16 ani, ambele domiciliate în comuna Pîrşcoveni, au plecat voluntar de la domiciliile lor şi până în prezent nu s-au mai întors.
Semnalmente – PLEŞA IULIANA-MĂDĂLINA: înălţime aproximativ 1,65 metri, corpolenţă atletică, ten închis, păr şaten, ondulat lung până în dreptul umerilor, faţa ovală, ochii căprui, fără semne particulare.
La data plecării, era îmbrăcată cu bluză de culoare albă cu mânecă lungă, vestă de culoare maron, blue jeans de culoare albă şi pantofi sport de culoare maron.
Semnalmente – RADU OANA-CRISTINA: înălţime aproximativ 1,60 metri, corpolenţă atletică, ten închis, păr negru lung până la umeri, faţa ovală, ochii căprui, fără semne particulare.
La data plecării, era îmbrăcată cu o bluză de trening de culoare verde, pantaloni blue jeans de culoare albastră, iar în picioare purta adidaşi de culoare neagră.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.