– politistii de proximitate vor trece printr-un program de reorganizare – politistii de ordine publica din mediul urban vor primi noi competente – acestia vor avea dreptul sa solutioneze dosare penale cu vatamari corporale, lovituri sau distrugeri – noile modificari sint prevazute intr-un proiect pilot implementat la nivelul judetelor Bacau, Sibiu si Dolj
Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) implementeaza in judetul Bacau un proiect pilot care vizeaza reorganizarea politistilor de ordine publica din mediul urban.
Se doreste astfel ca acelor politisti de proximitate sa li se mareasca competentele.
„Politistii de ordine publica vor avea atributii in rezolvarea unor dosare penale cu pericol social, cum ar fi vatamarile corporale simple, lovirile, distrugerile sau furturile.
Pentru ducerea la indeplinire a noilor sarcini le vom reduce competenta teritoriala. Avem in total 17 politisti de proximitate si e destul de dificil sa imparti un oras in 17 sectoare. Dorim sa ajungem la o cifra dubla si sa-i includem pe acestia in politia judiciara. In prezent, politistii de proximitate nu pot aplica sanctiuni contraventionale, pentru ca nu au aceste atributii.
Fiind inclusi in politia judiciara, acestia pot desfasura inclusiv activitati de cercetare penala”, a precizat comisarul sef, Vasile Oprisan, seful Inspectoratului de Politie Judetean Bacau.
In ceea ce priveste personalul, acesta va fi transferat de la Sectia 1 si Sectia 2 Politie. Daca acest proiect pilot va da rezultate, IGPR il va implementa si in mediul rural.
Lasă un răspuns