~3 min lectură 1 comentariu

Polițiștii le-au pus frână vitezomanilor

Redacția Ziarul de Bacău

Peste 300 de persoane au fost amendate în două zile de către polițiștii băcăuani. Sancțiunile au fost date pentru nerespectarea legislației rutiere.

SONY DSC

Ramona IONESCU

Polițiștii de la Rutieră au amendat în trafic 335 de șoferi, bicicliști și pietoni care au încălcat regulile de circulație. Timp de două zile, polițiștii au făcut acțiuni de control în cascadă, iar cu această ocazie au descoperit și 14 infracțiuni. Controlul i-a vizat pe toți participanții la trafic, însă, cei mai indisciplinați au fost șoferii. „Echipajele de poliție – declară inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – au amendat zece bicicliști, 14 pietoni și peste 200 de șoferi. Din această ultimă categorie, 104 de șoferi au primit amenzi pentru viteză, iar 19 au fost sancționați pentru alcool.

Alți 47 de șoferi au revenit la statutul de pietoni după ce le-au fost reținute permisele de conducere pentru încălcarea legislației rutiere. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 53.120 de lei”. Printre șoferii care s-au cinstit cu alcool, riscându-și astfel permisul de conducere și atentând la siguranța celorlalți participanți la trafic, se află și Sorin P., 31 de ani, din Bacău. Mașina condusă de el a fost oprită de un echipaj rutier pe strada Alexei Tolstoi, iar când polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest au constatat că tânărul avea o îmbibație alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sorin P. a fost dus la Spitalul Județean Bacău unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis pe numele lui un dosar penal pentru consum de alcool peste limita legală. Valori mari ale alcoolemiei au avut și Vasile P., de 60 ani, din comuna Măgura (0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat), Silviu A., de 34 ani, din Bacău (0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat) și Horia B., de 41 ani, din comuna Mănăstirea Cașin, care conducea o mașină înmatriculată în Italia și avea o îmbibație alcoolică de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toți cei nominalizați au ținut capul de listă în topul șoferilor prinși băuți la volan, iar drept sancțiune li s-au reținut permisele de conducere și au primit la schimb dosare penale pentru consum de alcool peste limita legală. (Ramona IONESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bibi
    13 august 2013, 13:00
    0

    In 2 zile, in toata tara se aplica aprox. 200 de amenzi…In Bacau s-au aplicat 300 !!! Militianul vigilent din marea metropola …Javre ordinare !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.