• primul pas: alegerea directorilor de școli de către Consiliile Locale
Orice șef sau șefuleț din domeniul educației se bătea cu pumnii în piept, atunci cînd era întrebat de influența politicii în viața școlii, că învățămîntul este apolitic. Un fapt care, mai mult sau mai puțin susținut de evidențele practice, e pe cale de dispariție. Și asta pentru că, probabil pentru a închide gura cîrcotașilor, PSD s-a gîndit, fără prea multe discuții, să legalizeze politizarea învățămîntului sau, cel puțin, a funcțiilor de conducere din școli. Drept urmare, Ministerul Educației a inițiat unele modificări ale Legii Învățămîntului și a Statutului cadrelor didactice, propuneri care, acum, se află pe masa parlamentarilor și a căror aprobare pare a fi o chestiune de timp. Pe lîngă articolele referitoare la descentralizarea sistemului de finanțare a unităților de învățămînt, de exemplu, printre propunerile amintite se regăsește și una referitoare la modul de alegere al directorilor și directorilor adjuncți de școli. Potrivit noului proiect al Legii Învățămîntului susținut de MECT, aceștia vor fi aleși de către Consiliile Locale, cu avizul Inspectoratului Școlar, în cazul directorilor de grădinițe și al școlilor generale, respectiv a ministerului, în cazul liceelor. Prevederea apare și în noua formulă a Statutului cadrelor didactice, dar într-o variantă nuanțată. Astfel, în Statut se spune că ” directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățămînt vor fi desemnați în urma unor concursuri organizate de Inspectoratele Școlare și Consiliile Locale”. Cu alte cuvinte, formula ocupării funcțiilor de director după concurs rămîne valabilă, dar Consiliul Local și, implicit, primarul vor avea un cuvînt greu de spus în alegerea profesorului care va conduce o școală sau alta. În concluzie, există o foarte mare probabilitate ca un profesor care nu este în grațiile primarului să nu poată aspira la funcția de director, chiar dacă acesta este un manager bun sau este dorit de cadrele didactice din școală. Pe de altă parte, e posibilă și situația inversă, în care un dascăl nu este dorit de colegi, dar e vrut în fruntea școlii de către primar, situație în care unitatea are toate șansele să se ducă „de rîpă”. De altfel, inspectorul general Ghiorghi Iorga a recunoscut că noul mod de alegere a directorilor de școli „are șanse să dea naștere unor discuții aprinse” și, în plus, a acceptat ideea că apariția consiliilor locale în ecuație ar putea duce la politizarea învățămîntului.
Profesorul Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber din Învățămînt (SLI) a susținut, oarecum suprinzător, că „propunerile sînt bune, dar cu o singură condiție: să avem de a face cu manageri de școală profesioniști, care să nu se ocupe decît de administrarea școlilor, fără să intervină în actul educațional”. Ceea ce în România nu e cazul. Dincolo de intențiile de oficializare a politizării învățămîntului, modificările propuse a fi aduse Statutului cadrelor didactice referitoare la funcția de director nu sînt tocmai rele. De exemplu, orice profesor „care se distinge prin calități proifesionale, manageriale și morale” poate participa la concursul pentru ocuparea funcției de director, indiferent de vechime și gradul didactic. O prevedere care va rezolva multe neajunsuri, în condițiile în care, amintim, pînă acum puteau aspira la directorat numai dascălii cu o vechime de cel puțin cinci ani și minimum gradul didactic II. De asemenea, un profesor putea participa la concursul de profil numai dacă mai avea cel puțin patru ani pînă la ieșirea la pensie. Există, însă, și un revers al medaliei, disparițuia condițiilor de vechime, grad didactic sau vîrstă deschizînd poarta menținerii în funcție a unor profesori pînă la pensie. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns