La aproape o săptămînă de zile de la producerea accidentului ecologic pe albia veche a rîului Bistrița, convingerea specialiștilor care anchetează incidentul este tot mai clară. Surse din Direcția Apelor Române – Siret și de la Mediu au avansat ipoteza conform căreia „cele aproximativ 50 de kilograme de pește mort cules din apă este rezultatul acțiunii unor braconieri, oameni care au folosit carbid ca să scoată cît mai mult pește. Să nu uităm – au apreciat aceleași surse – că pe data de 29 iunie 2005 s-a prăznuit sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prilej cu care în calendarul ortodox a fost dezlegare la pește”. Cu toate astea, cercetările de laborator întreprinse la Bacău imediat după producerea evenimentului nu au scos în evidență urme ale „explozibilului artizanal” folosit de braconieri. Și asta din cauza diluției, adică a dizolvării substanței într-o cantitate foarte mare de apă. Cei de la Apele Române – Siret au precizat că „pentru reducerea urmărilor unor astfel de acțiuni săvîrșite cu intenție, din amonte se suplimentează debitul de apă pe cursul respectiv, ceea ce s-a întîmplat și pe albia Bistriței”. Dacă cele spuse pînă acum sînt doar scenarii întocmite de specialiști, certitudinea nu va întîrzia să apară. Ea va veni de la laboratoarele performante din București, acolo unde probele de apă, dar și o parte din peștii morți au ajuns spre analiză. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.