Copiii din Ghilăvești nu au văzut încă lapte și corn
Acțiunea guvernului „laptele și cornul” pentru școlari se dovedește falimentară, cel puțin în mediul rural. La școala din Ghilăvești, situată la 13 kilometri de școala coordonatoare de la Vultureni, elevii de clasă primară nu au văzut niciodată cum arată pomana guvernului. În schimb, la școlile din Odobești și Secuieni, de la începutul săptămînii, elevilor li s-a schimbat meniul și primesc în loc de lapte și corn, unt și cornuri. Dacă, luni, porția a fost de un pachet de 125 de grame la cinci copii, după numai două zile, numărul copiilor care trebuie să se înfrupte dintr-un pachet s-a dublat, iar rația pentru următoarele două zile este de un pachet la 20 de copii.
„Lapte și cornuri nu primesc decît copii de la oraș”
În Ghilăvești nu ajungi decît cu o mașină de teren. Drumul, neasfaltat, trece prin păduri și peste un deal pe unde și-au croit drum căruțele. Dacă te încumeți să mergi cu o Dacie, în mod sigur nu vei mai putea pleca cu mașina de acolo, pentru că, în unele locuri, panta se apropie periculos de 45 de grade. În micuța localitate învață 21 de copii de școală primară. La capăt de lume, ei nu au auzit de programul „laptele și cornul”. Parcă rușinat de situație, învățătorul ne spune că, la el la școală, copiii nu știu nici cum arată produsele alimentare promise de guvern. „Școala noastră este destul de departe de centrul comunei, aproximativ 13 kilometri peste deal, iar drumul este accidentat. De la începutul școlii, copii nu au primit niciodată lapte și corn”, declară învățătorul Gheorghe Țîrdea.
În bănci, copii ne privesc cu nedisimulată atenție. 90 la sută dintre ei nici nu au auzit că beneficiază de lapte și corn. Nu aveau de unde să afle. De altfel, lapte nici nu le trebuie. Au de la văcuțele lor și le fierbe mama în fiecare dimineață. Un singur copil face notă discordantă de restul clasei. Se ridică în picioare și răspunde frumos, preluînd jumătate din întrebare, așa cum l-a învățat Domnul, încă din clasa I. „Eu am auzit de la televizor că se dă lapte și corn, dar numai la elevii de la oraș, nu și la cei de la țară”, spune băiețelul înroșit tot. Răspunsul lui ne lasă fără răsuflare. Vede perplexitatea de pe fețele noastre și se uită speriat la învățător: a greșit cu ceva? Îl liniștim repede și ne îndreptăm către viceprimarul comunei Vultureni, care asista la discuția noastră. „Este adevărat, la școala din Ghilăvești nu a ajuns niciodată lapte și corn. Nu numai că distanța este mare, dar nu avem nici un mijloc de transport care să aducă aici produsele de la școala coordonatoare. Așa că doamna directoare de la Vultureni dă laptele și cornurile care rămîn copiilor de clasele V – VIII de la școala din centru. Să nu credeți că nu am căutat soluții pentru rezolvarea problemei. Dar ne trebuie o mașină de teren și, în plus, echipată special pentru transportul de alimente. Nu poți să aduci lapte și cornuri cu căruța prin praful ăsta pe o distanță de 13 kilometri. Efectiv, noi nu avem nici o putere pe plan local pentru rezolvarea situației”, declară viceprimarul comunei Vultureni, Vasile Filip.
„Eu nu mai primesc unt aici, pentru că nu-s bucătar”
Reconversia profesională, un termen introdus de fosta guvernare și care se referea la recalificarea forței de muncă disponibilizate, a căpătat sub guvernarea PSD un alt înțeles. Cadrele didactice se recalifică la locul de muncă în meseriile de bucătar și chelner. Situația de la școlile din Odobești și Secuieni are aspecte tragi-comice. O scurtă incursiune în timpul pauzei mari relevă secvențe de teatru ieftin: zeci de puști prin curtea școlii se zbenguie cu un corn pe care cineva a întins o pojghiță de unt. În cancelaria transformată ad-hoc în bucătărie, două tinere întind de zor unt pe pîine. Una dintre ele o atenționează pe celaltă: „Ai grijă că pe cornul ăsta ai pus prea mult unt. Vezi că n-o să-ți ajungă pentru încă nouă”, spune grijulie o brunetă cîrlionțată. Cealaltă mai ia un vîrf de cuțit de pe cornul pe care tocmai îl pusese pe o coală de hîrtie, apreciază că a luat prea puțin și rade încă o bucățică. Pune surplusul pe un alt corn și întinde bine de tot ce-a rămas pe celălat. Își privește satisfăcută tovarășa de muncă: „Ei, ce zici? M-am specializat de-acuma, nu?”, întreabă cea certată de surata ei. Intarea noastră peste rîndul de elevi aliniați în fața ușii le fîstîcește puțin. „Ne găsiți aici cum ungem noi, în condițiile astea….”, spune cîrlionțata, despre care aflăm că-i educatoare. „Am venit s-o ajut pe colega mea, că nu dovedește singură. Pauza este de la fără un sfert la și cinci, dar sunt 35 de copii care trebuie să-și capete cornul cu unt. Și așa nu face față, mai ia din ora următoare cel puțin zece minute”, spune educatoarea Codrina Chirilă.
La început ușor distantă, învățătoarea Mihaiela Cioroabă se arată dispusă să ne povestească cum împarte untul și cornul. „Îmi pierd toată pauza. Nu avem condiții de depozitare, iar așa-zisa distribuție către copii, vedeți și dumneavoastră în ce condiții se face. Luni au venit primele pachete cu unt. La început erau cinci copii la pachetul de 125 de grame. Ne-au spus în batjocură să măsurăm untul cu linia și să-l împărțim. Apoi au lăsat un pachet de unt de aceeași greutate la zece copii. Acum, pentru următoarele zile, ne-au lăsat cîte un pachet de unt la 20 de copii. Nici nu știu ce să fac! Cum să împart?”, ne întreabă pe noi, cu năduf, învățătoarea. Pe hol, directorul școlii încearcă să-i liniștească pe copii. „Programul este foarte bun, pentru că li se dau alimente și celor care nu vin cu pachet la școală. Durerea cea mare o reprezintă însă spațiul de depozitare. De cînd primim alimente, le ținem într-un dulap în care aveam arhiva. Ne-au promis de la Primărie că ne vor aduce lăzi frigorifice. Pînă atunci, însă, ne luptăm cu șoarecii. Școala este veche, iar de cînd avem unt și cornuri la păstrare de pe o zi pe alta, numărul lor s-a înmuțit peste noapte. N-am găsit pînă acum nici un pachet de unt început de rozătoare, dar nici nu sînt departe vremurile acelea”, spune și Constantin Năcuță, directorul școlii Odobești.
Nici la școala coordonatoare de la Odobești situația nu este mai roz. „Eu am 20 de copii în clasă. Este foarte bine că li se dă o gustare. Dar să stau eu să le ung untul pe corn, nu mi se pare normal. În loc să-mi pregătesc lecția următoare, eu fac pe bucătăreasa. Am adus și cuțite de acasă. Nu-i normal. Ca să nu mai spun că elevii de la țară au lapte mai bun de la vacile pe care le au în bătătură și nu mănîncă poșirca asta pe care o primesc de la stat. Pentru copii de la țară, cel mai bine ar fi brînză topită sau cașcaval, pentru că sunt alimente pe care copii nu le mănîncă în fiecare zi”, declară Viorica Ciofu, învățătoare la clasa a II-a. Directorul școlii, Dorina Bibire, este și mai categorică. „Eu nu mai primesc unt în școală. Ne-au transformat în bucătari sau chelneri. Firma Prolabac ne aduce untul pentru două zile. Luni ne-au lăsat cîte un pachet de unt la cinci copii. Miercuri, au dublat numărul de copii care trebuie să mănînce din același pachet, ca acum să ne lase un pachet la 20 de copii. Este revoltător”, reeditează directorul, fără sa vrea, povestea cu pachetele de unt pe care o aflasem de la școala din Odobești.
La Prolabac nu răspunde nimeni la telefoane
Așa cum era firesc și ne obligă deontologia profesională, am încercat în cursul zilei de ieri, cînd documentam materialul, să aflăm care au fost misterioasele criterii pe baza cărora s-a ajuns la concluzia că un pachet de unt, de 125 de grame, este suficient pentru 20 de copii. De la ora 12.30 pînă la închiderea ediției am sunat la cele trei numere de telefon pe care le știam: 512.088, număr de telefon direct în biroul lui Dan Butnaru, șeful Biroului de Marketing de la Prolabac, 511.531 și 511.530, ultimul fiind cel de centrală, înregistrat în cartea de telefon. Nu a răspuns nimeni, la nici unul dintre numerele apelate. Intrigați, la ora 15.55, am sunat la Serviciul Deranjamente de la Romtelecom, ca să aflăm dacă nu cumva s-a semnalat vreo defecțiune la centrala telefonică. „Nu este nici un fel de deranjament. La ora asta s-a terminat programul și legătura este dirijată către poartă. Dacă vă aude portarul, vă răspunde. Dacă nu…. Și dacă ați încercat să telefonați acolo de cînd spuneți dumneavoastră, de ce nu ați anunțat mai devreme la noi?”, ne interoghează centralista, care are cunoștință despre modul în care și-au redirecționat apelurile telefonice cei de la Prolabac.
În afară de criteriile de raționalizare a untului pentru copii se mai impune o întrebare la care așteptăm răspuns: în condițiile în care Prolabac este firma care asigură distribuția de lapte sau ce-o mai fi derivat din lapte, la aproape tot județul, cum ar putea lua legătura cu societatea cineva care are o problemă stringentă de rezolvat sau chiar de reclamat la adresa produselor pe care le dau copiilor? Pentru asta lăsăm noi trei numere de telefon: 124.447, 124.452 și 125.325. Sînt numerele de telefon de la redacția „Ziarului de Bacău”. La care cu siguranță va răspunde permanent o secretară. Educată și politicoasă. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns