Acești Sfinți Mucenici, din cetatea Nicomidiei, au pătimit pe vremea păgînului împărat Dioclețian. Anichit era slujbaș împărătesc, iar Fotie era nepotul lui. Într-o zi, cînd împăratul a început să-i judece și să-i osîndească pe creștini, Anichit a venit și a mărturisit cu îndrăzneală credința sa pentru Hristos. Dioclețian a poruncit să i se taie limba și apoi să fie dat fiarelor sălbatice, ca să-l sfîșie. Sfîntul nu s-a abătut de la credința lui și a primit osînda cu multă îndrăzneală. A fost întins pe o roată cu țepușe ascuțite și, mai tîrziu, aruncat într-o căldare cu plumb topit. Fotie, văzînd puterea credinței unchiului său, a recunoscut și el că se închină lui Hristos, luînd în rîs idolii păgînești. Cei doi au murit arși de vii. (C.G.)
Lasă un răspuns