Lotul sportiv reprezentativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a câștigat locul I la Faza Națională a Concursurilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. Competiția s-a desfășurat în perioada 21-23 septembrie, fiind găzduită în acest an de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.
Competiția s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, timp în care pompierii băcăuani au avut de trecut probe dificile, contra cronometru. Sub atenta pregătire și supraveghere a antrenorului plt.adj.șef Decusară Ioan, pompierii de la ISU Bacău au reușit să se mențină în primele locuri ale clasamentului la fiecare probă în parte, respectiv „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ştafeta 4x100m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.
Evenimentul se organizează anual şi are ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Lasă un răspuns