~2 min lectură 0 comentarii

Pompierii din tot județul se întrec la Târgu Ocna

Redacția Ziarul de Bacău

Echipele clasate pe primele locuri vor primi diplome, cupe și medalii personalizate, urmând să participe la faza interjudețeană.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Timp de două zile, echipajele calificate la faza județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență își vor demonstra măiestria pe Stadionul Orășenesc Târgu Ocna. Este vorba despre etapa județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență de la localități, instituțiile publice și operatorii economici din județul Bacău, competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău, în perioada 12 -13 iunie.

La faza județeană vor participa echipajele calificate la etapele regionale care s-au desfășurat, în perioada 5 -11 iunie a.c., în localitățile Comănești, Răchitoasa, Tg. Ocna și Bacău. Primii care vor intra în focul competiției astăzi, 12 iunie, sunt Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență de la localitățile dotate cu autospeciale de stins incendii, urmând ca vineri să ia startul Serviciile Private pentru Situații de Urgență de la operatorii economici și instituțiile publice dotate cu motopompe și autospeciale de stins incendii.
Pentru participarea la concurs, loturile serviciilor voluntare și private vor avea în componență un antrenor (șeful serviciului), opt concurenți și două rezerve, care vor avea calitatea de angajat sau voluntar în serviciul din care fac parte. Echipajele participante își vor demonstra măiestria la probele: pista cu obstacole pe 100 m, ștafetă 4×100 m, dispozitivul de intervenție. Echipele clasate pe primele locuri vor primi diplome, cupe și medalii personalizate, urmând să participe la faza interjudețeană.

„Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență au ca obiective – spune lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice al ISUJ Bacău – dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență, evaluarea nivelului de pregătire a capacității de intervenție a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, popularizarea, în rândul cetățenilor, a unor aspecte din activitățile desfășurate de serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, dezvoltarea și îmbunătățirea relațiilor de colaborare între serviciile voluntare și private pentru situații de urgență”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.