~4 min lectură 0 comentarii

Pompierii salvează vieți donând sânge

Redacția Ziarul de Bacău

Pompierii donează sânge pentru băcăuanii aflați în suferință. Săptămâna trecută, au donat sânge pompierii din Moinești și Onești, iar săptămâna aceasta a venit rândul cadrelor care activează în municipiul Bacău. Donatorii beneficiază de o reducere de jumătate de preț la abonamentul lunar pentru transportul în comun, o zi liberă plătită, un set de analize gratuit și șapte tichete de masă.

fd.pomp

Ramona IONESCU

Timp de trei zile, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău au o misiune nobilă: aceea de a salva viețile unor bolnavi, donând sânge pentru ei. Campania de donare de sânge a început luni dimineață și se va încheia miercuri, 10 aprilie, timp în care, zilnic, pe la Centrul de Recoltare și Conservare Sânge Bacău vor trece câte 15 cadre. La ora 8.00, au început să apară primii donatori, iar cadrele medicale au făcut demersurile pentru recoltare. „Astfel de inițiative sunt mană cerească pentru noi. Ne bucurăm că de la începutul anului și până în prezent a crescut considerabil numărul donatorilor. În fiecare lună, ne trec pragul între 700 – 800 de donatori/lună, mulți dintre ei fiind elevi de clasa a XII-a și studenți, care conștientizează necesitatea și importanța donării de sânge”, a declarat Maria Avram, asistent șef la Centrul de Recoltare și Conservare Sânge Bacău.

Donatori cu state vechi

Majoritatea pompierilor donatori spun că au început să doneze cu ocazia unor campanii similare sau atunci când au avut colegi în suferință. „Donez la nevoie, atunci când există solicitări sau cazuri speciale. Cred că am început să donez în urmă cu trei ani și dincolo de gestul în sine și de sentimentul că pot ajuta pe cineva bolnav, acest lucru este benefic și pentru mine, atât fizic, cât și moral”, a declarat cpt. Viorel Gugleș, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău. Colegul său, lt. Alexandru Balica, spune că participă la astfel de activități din proprie inițiativă. „Am coordonat într-un an o astfel de campanie și am avut satisfacția că fac un lucru bun donând sânge pentru alții. În funcție de perioada de refacere și de starea mea de sănătate, voi dona de câte ori va fi nevoie”, a spus Balica. Pompierilor donatori, li s-a alăturat și Ioan Mihalache, prim adjunct la ISU Bacău, unul din oamenii care donează sânge în mod constant.

Sânge în carantină

În medie, unui donator i se recoltează între 400 și 450 ml de sânge. După recoltare, sângele stă în carantină 24 de ore, timp în care se fac analizele. După 24 de ore, pungile cu sânge se triază, iar o parte din el merge la livrare pentru transfuzii, iar cel cu marcăre virale se incinerează. Este cazul acelui sânge care în urma analizelor prezintă viruși de hepatita C, hepatita B, leucemie sau sifilis. De regulă, o parte din sângele bun, se folosește și la Spitalul Județean Bacău pentru pacienții care au fost victime ale unor accidente rutiere, accidente de muncă sau la bolnavii care au suferit intervenții medicale cu risc ridicat. Băcăuanii care donează sânge primesc pentru cei 450 ml de sânge o reducere de jumătate de preț la abonamentul lunar pentru transportul în comun, o zi liberă plătită, un set de analize gratuit și șapte tichete de masă. Săptămâna trecută, personalul de la Centrul de Recoltare și Conservare Sânge a mers în județul Bacău, la Detașamentele de Pompieri din Moinești și Onești, unde au donat sânge 50 de cadre.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.