Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a fost sancţionat cu suspendare pentru şase luni, a decis, luni, prin vot, Biroul Permanent Naţional al PSD.
‘Asta am votat (suspendarea din partid pentru şase luni)’, a spus Ponta.În ceea ce priveşte revocarea din funcţia de la Senat, liderul PSD a precizat că aceasta este o altă sancţiune şi nu a propus nimeni aşa ceva.
‘Nu vrea nimeni să-i retragă sprijinul de la Senat, este foarte clar lucrul acesta. E o altă sancţiune dacă vă uitaţi în statut. (…) Erau trei sancţiuni retragerea sprijinul pentru funcţie şi asta nimeni n-a propus-o si nimeni nu a fost de acord cu ea, suspendarea pentru şase luni sau excluderea. S-a votat suspendarea pe şase luni, funcţia de la Senat rămâne a PSD şi are în continuare sprijinul domnul Geoană’, a mai spus Ponta.
Anterior, Ponta a spus în conferinţa de presă că Geoană a primit un ‘avertisment foarte clar’. ‘E o sancţiune pentru domnul Geoană şi sunt convins că în perioada următoare domnul Geoană va avea ocazia să ne demonstreze că vrea să rămână în echipa PSD. Dacă va face altfel, responsabilitatea îi aparţine. Pentru mine, acest subiect este un subiect închis şi pentru noi, pentru PSD. Regret faptul că am ajuns în această situaţie, nu este vina noastră, dar era important ca astăzi să punem capăt acest subiect artificial şi PSD să se exprime asa cum este normal vizavi de lucrurile care privesc viaţa românească şi scena politică si asta vom face de acum încolo. Este o sancţiune prevăzută de statut o să vă prezentăm decizia imediat ce o redactăm. Pentru mine subiectul este închis, din punctul meu de vedere sancţiunea este un semnal foarte clar pe care recunosc că îmi doresc ca dl Geoană să o înţeleagă în mod corect”, a explicat liderul PSD. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.