Proprietarii de porci isi pot vinde animalele doar in tirguri autorizate si numai in conditii de transport specifice, reamintesc reprezentantii Directiei Sanitare-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau. Astfel, conform Ordinului 136/2010, „miscarea suinelor vii este permisa in tirguri de animale vii, autorizate sanitar-veterinar in vederea vinzarii, in perioada calendaristica 1 noiembrie – 15 mai”. „Animalele se transporta numai cu mijloace de transport inregistrate sau autorizate la DSVSA Bacau. La imbarcare, orice animal supus unei proceduri de transport trebuie sa fie identificat, porcul trebuie sa aiba marca auriculara, fiind insotit de documente eliberate de medicul veterinar de libera practica, formularul de miscare si certificatul sanitar-veterinar”, a spus dr. Gheorghita Vald, purtator de cuvint DSVSA Bacau. Vinzarea animalelor din gospodariile populatiei se poate face atit in interiorul localitatii de domiciliu, cit si in alte localitati de pe teritoriului aceluiasi judet si in alte judete, dar numai in conditiile prevazute de lege si numai in tirguri autorizate sanitar-veterinar, in perioada 1 decembrie – 15 mai, au mai precizat reprezentantii DSVSA Bacau. (M. ROTARU)
Lasă un răspuns