~1 min lectură 0 comentarii

Portugalia: patru morţi şi 25 de răniţi într-un carambolaj monstru

Redacția Ziarul de Bacău

Un carambolaj în care au fost implicate 46 de autovehicule şi care s-a soldat cu patru morţi şi 25 de răniţi luni s-a produs luni pe o autostradă din regiunea Aveiro, din nordul Portugaliei, a anunţat protecţia civilă, citată de AFP.

Nouă maşini şi două camioane au luat foc au luat foc după accidentul care a avut loc în jurul orei 15.00 GMT în apropiere de Sever do Vouga, pe autostrada A25 care leagă Aveiro de Viseu, a indicat Autoritatea naţională de protecţie civilă (ANPC) pe pagina sa de internet.
Circa 200 de pompieri şi salvatori s-au deplasat la faţa locului pentru a da primul ajutor şi a evacua răniţii, a precizat ANPC, care a mobilizat nu mai puţin de trei elicoptere.
Cauzele coliziunii nu au fost stabilite, dar ele ar putea fi legate de ploaia şi de ceaţa de luni din regiune, conform informaţiilor obţinute de agenţia Lusa de la protecţia civilă locală. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.