Şeful guvernului italian, Silvio Berlusconi, şi soţia sa, Veronica Lario, au avut sâmbătă o întâlnire de circa cinci ore la Tribunalul din Milano, apropiindu-se de finalizarea unei înţelegeri de separare, în vederea divorţului, afirmă presa locală.
În cursul unei ‘audieri de conciliere’, cei doi au discutat în prezenţa avocaţilor şi în faţa judecătorului în principal despre aspectele financiare ale separării, după 30 de ani de convieţuire, dintre care 19 de căsătorie.
‘Sunt pe cale să se înţeleagă’, întâlnirea a fost ‘satisfăcătoare’, au declarat presei persoane care au asistat la întâlnirea care s-a terminat la ora 21h00. În conformitate cu termenele prevăzute de justiţia italiană, divorţul ar urma să se pronunţe în trei sau patru ani.
În afara unui partaj echitabil a averii lui Berlusconi între copiii din prima căsătorie şi cei trei ai celor doi, Veronica Lario a mai cerut o vilă situată aproape de Milano şi o indemnizaţie lunară de 3,5 milioane de euro.
Apărătorii lui Berlusconi au considerat că pretenţiile sunt ‘exorbitante’ şi au propus 200 000 – 300 000 de euro pe lună. Potrivit presei, dna Lario a obţinut reşedinţa din Macherio, în care trăieşte în prezent cu copiii Barbara, 25 de ani, Eleonora, 23 de ani, şi Luigi, 21 de ani, însă va primi o indemnizaţie lunară mult mai mică decât cea cerută.
Cotidianul Corriere della Sera arată că Veronica Lario doreşte să divorţeze mai ales pentru că ‘a fost rănită în orgoliul său’. În mai 2009, într-o scrisoare adresată presei, ea arăta că ‘nu poate rămâne cu un bărbat care frecventează minore’, după de Berlusconi participase la aniversarea unei tinere de 18 ani, Noemi Letizia.
Silvio Berlusconi, 73 de ani, a respins atunci acuzaţia de infidelitate, însă, la puţin timp după aceea, Patricia D’Addario, o call-girl, făcea dezvăluiri în presă despre o noapte fierbinte pe care ar fi petrecut-o cu şeful cabinetului italian şi despre participarea lui la petreceri deocheate la Roma.AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.