Poșta Română se ocupă, prin definiție, cu trimisul corespondenței, plicuri, timbre, plata alocații sau a pensiilor. Cel puțin așa știu cei mai mulți dintre noi. Informația este corectă, dar mai puțin completă, pentru că, printre altele, poștașii sînt și un fel de agenți comerciali care distribuie marfa la domiciliu. Oferta Poștei nu este extrem de diversificată, dar, oricum, în tolba unui poștaș se pot găsi de la cartele telefonice și lozuri în plic, pînă la cutii de detergent și chiar mentosane. În plus, cum reclama este sufletul comerțului, poștașii trebuie să o facă și pe agenții publicitari, îndeletnicire de care, în special cei de la sate, se achită cu brio. „Unii oameni știu că putem oferi și astfel de servicii și chiar solicită anumite produse. De altfel, în mediul rural, distribuția de astfel ce produse merge foarte bine. Sumele încasate din aceste vînzări nu se pot, ce-i drept, compara cu cele rezultate din activitățile noastre obișnuite, dar ating, la nivelul județului, cîteva sute de milioane de lei lunar”, ne-a declarat Anca Hîrhui, șefa Oficiului Județean de Poștă (OJP). Pe de altă parte, aceasta a respins categoric ideea potrivit căreia unii factori poștali ar putea, pentru a face vînzare produselor în cauză, să le „bage pe gît” unor clienți ceva mai docili, cum ar fi pensionarii, de exemplu, cîte o cutie de detergent sau alt produs. „Cine este prins, este dat afară și nu cred că își riscă cineva pîinea pentru o cutie de detergent. Ideea este de a-i convinge pe bătrîni că pot primi acasă un săpun sau o cutie de detergent, pe care oricum și-o cumpără. Nu se pune însă, problema să obligăm pe cine să cumpere produsele în cauză”, a încheiat șefa OJP Bacău. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns