Circa 150 de postasi bacauani vor picheta, la inceputul saptaminii viitoare, Prefectura Bacau. Prin aceasta actiune, postasii se alatura colegilor lor din tara din Sindicatul Lucratorilor Postali din Romania (SLPR), organizatie cu peste 2.500 membri la nivel national din totalul de aproximativ 33.000 salariati ai Companiei Nationale Posta Romana.
Sindicalistii protesteaza in toata tara, organizind, in perioada 10 – 27 august actiuni de pichetare. Postasii bacauani, membri SLPR vor picheta astfel, Prefectura Bacau, luni, 13 august, intre orele 9.30 – 10.30.
Citeva dintre motivele pentru care oamenii ies in strada sint, se specifica intr-un comunicat de presa, „faptul ca salariatii sint obligati sa cumpere din banii proprii diverse materiale si consumabile, necesare prestarii activitatii postale”, „faptul ca de peste trei ani Posta Romana se afla in proces de reorganizare cu singur efect instabilitatea si pierderea de segmente de plata”, „posibilitatea reducerii veniturilor salariale cu 20%”, managementul defectuos al C.N. Posta Romana. (M. R.)
Lasă un răspuns